Colectiv: ce a facut ca mortalitatea sa nu fie 90%!

0

Criza ranitilor in Clubul Colectiv: unii pun tunurile pe lipsa dotarilor, altii accentueaza: mobilizarea a fost extraordinara, medicii romani au facut pur si simplu minuni!

ACPR: medicii au venit inclusiv din concediul de maternitate

Asociatia Chirurgilor Plastici din Romania subliniaza ca, pentru a-i trata pe ranitii din Colectiv, medicii au venit inclusiv din concediul de maternitate, din alte orase ale tarii, au lucrat zile si nopti fara sa plece din spitale: “Chirurgul plastician nu se afla foarte des in situatia de a salva in mod direct vieti, insa in cazul tratarii marilor arsi se stabileste o legatura emotionala extrem de puternica intre medic si pacientul cu care nu a vorbit niciodata: medicul ii cunoaste pe dinafara toate constantele biologice, fiecare centimetru patrat de suprafata arsa sau grefata, tratamentul si chiar si prognosticul”.

ACPR: Este adevarat ca numarul de paturi alocate special pentru pacientii arsi este relativ mic

Este adevarat, recunosc reprezentanii chirurgilor plastici, ca numarul de paturi alocate special pentru pacientii arsi este relativ mic, dar, in aceasta situatie exceptionala, precum cea din Colectiv, au fost rapid alocate paturi, in special de terapie intensiva, pentru acesti pacienti si s-au mobilizat toate resursele posibile, atat umane, cat si materiale, pentru a face fata acestei situatii.

Asociatia Chirurgilor Plastici din Romania sustine ca tratamentul acestor pacienti, de la Colectiv, s-a efectuat la cele mai ridicate standarde medicale internationale: “Sigur ca evolutia unor pacienti aflati intr-o stare atat de grava este grevata si de complicatii, care pot merge pana la decesul pacientului”. Doar medicii care s-au mobilizat a facut sa fie limitata foarte mult rata complicatiilor si, evident, a deceselor, iar acest lucru a fost subliniat de catre specialisti de marca veniti din Israel, Franta, Marea Britanie, care au aratat si ei ca, in astfel de cazuri, de arsuri intinse asociate cu grave leziuni inhalatorii, mortalitatea este, de regula, peste 80-90%!

ACPR: medicii romani ar fi putut sa-i trateze in continuare pe ranitii din Colectiv

“La cateva zile de la producerea tragediei (de la Colectiv – n.r.), o parte din pacienti, dintre cei care pot suporta transportul, au inceput sa fie preluati de clinici din strainatate, conform unui protocol de cooperare la nivel european,care s-a mai aplicat si in cazul altor dezastre, de exemplu cele din Suedia (1998) si Olanda (2000). Acest lucru nu inseamna ca medicii romani nu ar fi putut sa trateze in continuare acesti pacienti sau ca ar fi fost “depasiti” in anumite situatii. Aceste transferuri in strainatate s-au facut la cererea familiilor si cu sprijinul autoritatilor romane. Unele transferuri au fost refuzate de pacienti, care au considerat ca sunt foarte bine ingrijiti in unitatile din Romania”, a declarat dr. Dragos George Zamfirescu, presedintele Asociatiei Chirurgilor Plastici din Romania.

ACPR considera insa ca trebuie pus in aplicare planul deja existent de infiintare a centrelor de tratare a pacientilor arsi, conform standardelor internationale, precum si dotarea si folosirea mai eficienta a sectiilor de arsi existente in Romania.

Colectiv: numarul deceselor a urcat la 50. Pacientul care a incetat din viata fusese transferat in Marea Britanie

Bilantul deceselor in cazul Colectiv, in prezent, este de 50, anunta HotNews, in conditiile in care initial numarul mortilor a fost de 27. Ultimul deces a fost inregistrat in Marea Britanie – un tanar care fusese transferat acolo, la o clinica de specialitate, cu arsuri pe 60% din corp. Peste 70 de persoane se mai afla in spitale, unele dintre ele in stare grava ori critica.

Share.

Leave A Reply