Pentru a putea tine sub control epidemia de Ebola va fi nevoie de 6 luni, insa pentru acest lucru este nevoie ca Organizatia Mondiala a Sanatatii sa dea dovada de mai mult leadership, a declarat vineri, la Geneva, presedinta organizatiei internationale Medici fara Frontiere, Joanne Liu.
Dupa o calatorie de zece zile in regiune, presedinta MFF a spus ca daca Liberia nu va fi stabilizata “regiunea nu va fi niciodata stabilizata”.
“In urmatoarele sase luni ar trebui sa putem aduce sub control epidemia, asa simt eu”, a spus ea, adaugand ca este nevoie de mai multi experti la fata locului.
Epidemia de Ebola se raspandeste mai repede decat putem sa-i facem fata
Totodata, ea a avertizat ca epidemia de febra hemoragica “se raspandeste mai repede decat avem capacitatea de a-i face fata”, acuzand o deficienta totala a infrastructurii.
Vorbind despre situatia din Liberia, Joanne Liu a spus ca “nu este vorba decat de partea vizibila a aisbergului”.
Epidemia de Ebola face 1.069 de victime
MFF este prezenta in trei dintre tarile cele mai afectate — Guineea, Liberia si Sierra Leone — unde ONG-ul a deplasat in total 692 de persoane.
Epidemia de febra hemoragica Ebola s-a soldat cu 1.069 de morti in cele trei tari si in Nigeria, conform ultimului bilant dat publicitatii de OMS.
14 persoane din Serbia suspecte de virusul Ebola
In ultimele zile, 14 sarbi au fost plasati supravegherea medicilor, fiind suspectate de infectare cu virusul Ebola, a anuntat Institutul pentru Sanatate Publica din Serbia.