FIV (fertilizarea in vitro), o sansa pentru infertilitate

0

Cu toate ca nu se vorbeste foarte mult despre acest subiect, infertilitatea este un fapt al zilelor noastre care afecteaza foarte multe cupluri la nivel mondial, inclusiv din Romania. La nivel de statistici, acestea spun ca unul din sase cupluri este infertil. In zilele noastre, infertilitatea este o afectiune care se trateaza cu succes datorita noilor tehnologii medicale si progresului stiintei, iar una dintre metodele de combatere a acestei afectiuni este fertilizarea in vitro (FIV).

38 de ani de la prima  fertilizare in vitro (FIV)

Au trecut 38 de ani de la prima fertilizare in vitro incununata cu succes. A avut loc in Anglia, in anul 1978, iar copilul conceput prin metoda revolutionara numita fertilizare in vitro este o fata pe numele sau Louise Joy Brown. De atunci, in lume, s-au realizat milioane de astfel de proceduri care au adus zambetul pe chipul multor femei. Initial, procedura FIV a fost utilizata in cazul pacientelor care primisera diagnostic de ocluzie a trompelor uterine, dar si in cazul celor fara trompe uterine. Cu trecerea anilor insa, metoda s-a aplicat si in alte cauze de infertilitate cum sunt oligospermia si endometrioza, dar si in multe alte cauze in care alte tratamente pentru infertilitate au dat gres.

Intre copilul creat prin FIV si cel procreat pe cale naturala nu exista nici cea mai mica diferenta

Procedura de fertilizare in vitro presupune crearea embrionului in afara corpului uman. Este important de stiut faptul ca intre copilul creat prin FIV si cel procreat pe cale naturala nu exista nici cea mai mica diferenta. Inainte de a apela la aceasta metoda de reproducere umana asistata, medicul specialist va recomanda cuplului declarat infertil tratamente clasice de fertilitate sau alte metode de reproducere asistata, cum este inseminarea artificiala, daca este cazul.

Daca singura optiune pentru cuplul infertil este fertilizarea in vitro, acesta va fi supus unor analize riguroase in scopul de a strange cat mai multe date despre aflarea cauzelor infertilitatii, dar si pentru a contribui la succesul fertilizarii in vitro.

Aceasta are mai multe etape: stimularea ovariana, colectarea ovocitelor, fertilizarea acestora cu materialul seminal provenit de la partener sau de la donatorul ales, urmate de transferul embrionului astfel conceput in uterul viitoarei mame. Aceste etape prezinta si o serie de riscuri, cele mai importante fiind:

  • Sindromul de hiperstimulare ovariana – Folosirea tratamentelor pentru a induce ovulatia pot provoca sindromul de hiperstimulare ovariana, in care ovarele se umfla si devin dureroase. Principalele simptome includ senzatie de balonare, greata, varsaturi.
  • Sarcina multipla – Folosirea procedurii de FIV creste riscul de sarcini gemelare (25% din sarcini) sau cu tripleti (aproximativ 5%).

Rata de succes a procedurii de fertilizare in vitro depinde de o serie de factori intre care varsta viitoarei mame joaca un rol foarte important. Fertilitatea maxima pentru femei se inregistreaza in jurul varstei 18 – 23 de ani, se stabilizeaza pana in jurul varstei de 27-28 de ani. Declinul usor incepe pana la implinirea varstei de 30 de ani, urmand ca dupa 35 de ani lucrurile sa devina mult mai dificile, iar dupa 40 de ani, fertilitatea scade abrupt.

Dupa ce are loc transferul embrionar, viitoarea mamica are nevoie de repaos si i se recomanda evitarea eforturilor fizice cel putin 3-4 zile de la FIV. Dupa 12-14 zile, pacienta va face un test de sange care arata daca procedura de fertilizare in vitro a avut sau nu succes. Odata confirmata sarcina, mamica trebuie sa stie ca sarcina obtinuta prin FIV este la fel ca una obtinuta pe cale naturala.

Dr. Andreas Vythoulkas, contributor Televiziunea Medicala

andreas-vythoulkas

Dr. Andreas Vythoulkas este medic specialist obstetrica-ginecologie, cu competente in infertilitate, laparoscopie, ecografie, histeroscopie si colposcopie.

Absolvent al Masteratului din cadrul Clinicii Genesis din Atena, sub coordonarea cunoscutului Dr. Pantos, Dr. Vythoulkas a dobandit expertiza si compentente in probleme de infertilitate si, implicit, in domeniul tehnicilor de reproducere umana asistata.

In prezent, Dr. Vythoulkas este doctorand in Obstetrica-Ginecologie, cu specializare in endometrioza si infertilitate. Doctorul Andreas Vythoulkas este reprezentant in Romania al Clinicii Genesis Atena (Grecia) si detine statutul de membru al Societatii Elene de Obstetrica si Ginecologie si al Federatiei de Medicina Fetala din Londra (Marea Britanie).

https://web.facebook.com/andreas.vythoulkas.md/?__mref=message_bubble&_rdr

100%
100
Super!
  • 10
Share.

Leave A Reply