HackTM 2016 – oportunitatea pentru cei care cauta solutii IT, in domeniul medical

0

Un maraton IT, intins pe durata a 3 zile, insumand aproape 50 de ore de programare, dar si prezentari tehnice.

Acestea si multe altele, la HackTM 2016, unul dintre cele mai mari evenimente de acest gen din sud-estul Europei, care va avea loc, in perioada 20–22 mai 2016, la Timisoara.

La HackTM sunt asteptati sa participe peste 500 de programatori cu experienta, dar si incepatori, designeri, oameni creativi si cu idei, studenti, chiar si micutii IT-isti, de la CoderDojo.

HackTM

“Dorim sa ramanem, in continuare, cel mai mare hackathon din sud-estul Europei. Ne propunem sa aducem un numar semnificativ de participanti din afara ţarii. Deja avem persoane inscrise din Marea Britanie, Germania, Franta, Italia, Serbia, Ungaria si, de ce nu, incercăm sa atragem cat mai multi participanti romani. Vrem ca orasul nostru sa fie, cel puţin in acele zile, o capitala a pasionatilor de tehnologie”, declara Radu Ticiu, unul dintre organizatorii evenimentului.

Speakeri cu experienta si expertiza in domeniile lor vor sustinte prezentari, pe mai multe niveluri (de baza şi avansat) in cadrul sesiunii HackTalks, din prima zi a HackTM.

HackTM
Temele dezbatute la HackTalks vor aborda subiecte legate de antreprenoriat, planuri de business, dezvoltare personala, marketing online, promovare, comunicare.

Pe langa specialisti si pasionati de IT, la HackTM vor lua parte si reprezentantii altor domenii, interesati sa dezvolte proiecte in cadrul celor 8 categorii ale evenimentului:

• Smart City – categorie destinata proiectelor care au ca scop imbunatatirea vietii urbane;
• Education – pentru proiecte care doresc sa imbunatateasca si/sau sa revolutioneze sistemul educational traditional;
• Game Development – categoria e dedicata dezvoltarii jocurilor pentru calculator, console, mobil sau web;
• Robots – vehicule, drone si alte device-uri inteligente, capabile sa “vada” si sa “simta” obiectele din mediul lor;
• IoT (Internet of Things) – aparate conectate la internet care comunica intre ele si imbunatatesc viata de zi cu zi (de la termostate, la cutii postale inteligente)
• eHealth – cei care doresc sa gaseasca solutii tehnice la probleme globale de sanatate isi vor gasi locul in aceasta categorie;
• FinTech – pentru proiecte din sectorul financiar, fie ca e vorba de sisteme de plata, trading, asigurari, analiza de date sau securitate;
• Open – categorie speciala, destinata proiectelor care nu pot fi clasificate in una dintre categoriile de mai sus.

HackTM

In cadrul acestui maraton de programare, participantii vor fi grupaţi in echipe de maximum 5 participanti. Cei care nu au echipa, isi vor putea gasi una, la fata locului.

Mentorii prezenţi vor oferi îndrumare, pentru ca ideile sa se transforme in proiecte functionale.

Se asteapta ca anul acesta, la HackTM 2016, să fie prezentate aproape 100 de proiecte. Vor fi premiate cele mai bune din fiecare categorie. De asemenea, proiectul cel mai impresionant si cu cea mai mare aplicabilitate va primi titlul HackTM Winner 2016.

HackTM 2016 se va desfasura in Cantina UPT, din Complexul Studentesc Timisoara.

Organizatorii evenimentului sunt Asociaţia Banat IT si Timisoara Startup Hub.

Inscrierile se pot face pe site-ul www.hacktm.ro

Share.

Leave A Reply