O sansa pentru persoanele cu malformatii craniofaciale

0

Consultatii si interventii chirurgicale pro-bono pentru cei cu malformatii craniofaciale! Timp de trei ani, echipe medicale din SUA vor veni in Romania pentru a-i ajuta pe cei cu malformatii craniofaciale.

Malformatii craniofaciale – sprijin din partea Institutului Regional de Oncologie din Iasi

Universitatea de Medicina si Farmacie ”Gr. T. Popa” Iasi, in parteneriat cu Virginia University – SUA, a initiat un proiect educational si de voluntariat al carui scop consta in acordarea de tratament pacientilor cu malformatii craniofaciale.

Timp de trei ani, echipe multidisciplinare din SUA vor veni la UMF Iasi pentru a desfasura interventii chirurgicale in cazuri de malformatii craniofaciale, atat la copii, cat si la adulti, chiar daca anterior au efectuat sau nu operatii pe aceeasi patologie.

”Cu amabilitatea conducerii Institutului Regional de Oncologie din Iasi, care detine unul dintre cele mai moderne si performante blocuri operatorii si servicii de terapie intensiva din Romania, interventiile se vor efectua in acest spital,in colaborare cu echipa de chirurgi plasticieni care lucreaza in cadrul Sectiei II Chirurgie – domnul dr. Nicolae Ghețu și domnul dr. Codrin Nicolae Dobreanu”, se arata intr-o adresa trimisa presedintelui CNAS, Vasile Ciurchea, de rectorul UMF Iasi, prof. dr. Dragoş Pieptu, si de managerul IRO Iasi, ec. Mirela Grosu.

Se mai precizeaza ca ambii medici au cate un an de training in domeniu, realizat in Japonia. Reanimarea va fi asigurata de o echipa condusa de prof. dr. Ioana Grigoras, la care se adauga medici specializati in tratamentul copiilor care vor veni de la Spitalul Clinic de Urgenta pentru Copii ”Sfanta Maria” Iasi.

Malformatii craniofaciale – ajutor in tara pentru cei care au cerut sa fie operati in strainatate

In perioada 20 aprilie – 1 mai 2015 va avea prima etapa a acestui program pentru cei cu malformatii craniofaciale: ”Va rugam sa informati persoanele care va solicita prin formularul E112 pentru a fi operate in centre specializate in strainatate de faptul ca la Institutul Regional de Oncologie din Iasi se vor desfasura consultatii si interventii chirurgicale pro-bono pentru cei cu patologia mentionata”.

”Consideram ca aceasta optiune este de interes major pentru pacienti, deoarece o astfel de patologie necesita interventii repetate si urmarire pe termen lung, de la nastere si pana aproape de viata adulta”, i se transmite sefului CNAS legat de acest proiect care-i priveste pe cei cu malformatii craniofaciale.

Informatii suplimentare si programari se pot face la adresele dr.pieptu@gmail.ro, dr.gardikiotis@gmail.ro sau la telefon +40 0374 468 468.

Share.

Leave A Reply