Crestere dramatica a abuzurilor asupra copiilor din Romania. 85 la suta se intampla in scoala

0

In anul 2016, la Telefonul Copilului (116 111) s-au inregistrat 4.565 de situatii de abuz asupra copiilor, abuz de tip bullying, violenta in familie si discriminare.

Abuz asupra copiilor: cresterea este de 45,24% mai mare decat anul precedent

Comparativ cu anul precedent, cresterea numarului cazurilor de abuz asupra copiilor este de 45,24%. Forma de abuz preponderent intalnita in cazuistica Asociatiei Telefonul Copilului este agresiunea fizica, prezenta in 1.877 de cazuri, cu 46,75% mai multe fata de anul 2015.

“Numarul cazurilor de abuz inregistrate la Telefonul Copilului a crescut constant, iar acest lucru nu face decat sa oglindeasca problemele in continua crestere in societatea romaneasca. Faptul ca din ce in ce mai multe persoane au incredere sa apeleze 116 111 si sa raporteze abuzuri asupra copiilor este de bun augur si semnifica faptul ca mentalitatile s-au schimbat si ca nu mai traim aceeasi resemnare in fata suferintei, mai ales din partea copiilor. Totusi, luna aceasta se implinesc 10 ani de la aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, moment in care constatam ca aderarea a condus mai mult la alinierea legislatiei nationale la cea europeana si mai putin, insa, la modalitati concrete de aplicare a acesteia. Mai mult decat atat, la nivel social, abuzurile la adresa oricarei persoane, copil sau nu, ar trebui sa se loveasca de toleranta zero”, a declarat Catalina Surcel, Director Executiv al Asociatiei Telefonul Copilului.

Crestere pe linie in anul 2016

In anul 2016, numarul total de apeluri inregistrate la 116 111 a fost de 88.986, iar dintre acestea 10.356 reprezinta cazuri care au necesitat interventie si monitorizarea de lunga durata a specialistilor Asociatiei Telefonul Copilului, in colaborare cu reprezentantii institutiilor abilitate la nivel local. Numarul total al cazurilor sesizate la 116 111 in anul 2016 a inregistrat o crestere cu 33,71% fata de anul precedent.

Statisticile înregistrate de către Asociaţia Telefonul Copilului arată că cei mai afectaţi de abuzul de tip bullying sunt băieţii cu vârste cuprinse între 9-12 ani (34, 15%) şi fetele de 9-12 ani (23, 80), respectiv 16-18 ani (15, 03). Forma de bullying cel mai des întâlnită este cea verbală (42, 98%), urmată de violenţa fizică (38, 58%). În 82% dintre situaţii, agresiunile au loc în unităţile de învăţământ.

,,Bullyingul este comportamentul prin care agresorul îşi intimidează victima verbal, fizic, emoţional, relaţional sau online. Comportamentul este învăţat în famile sau în mediul în care trăim: la şcoală, în unele locuri de muncă (unde angajatul e persecutat până îşi dă demisia), la Tv (filme sau emisiuni unde se promovează un comportament de excludere, de luare în derâdere şi umilire), în politică etc”, precizează psihologul Iuliana Fűlaş.

Parintii se plang ca micutii sunt agresati inca de la la gradinita, atat in cele de stat, cat si in cele private. Aceste cazuri se refera la bullyingul fizic (52,32) si verbal (47, 68%).

,,In principiu, orice copil poate deveni calau sau victima, totul tine de familie, de mediul social. Parintii au devenit agresivi si intruzivi in activitatea didactica. Il suna pe profesor la orice ora din zi si din noapte, ii spun ce si cum trebuie sa faca pentru copil, iar acest aspect nu ajuta cadrul didactic sa isi pastreze autoritatea si demnitatea in fata elevului. De asemenea, parintii se asteapta ca educatia sa fie facuta la scoala, ceea ce este total gresit. Educatia de baza se naste in primii ani de viata. Atunci cand se invata, de fapt, adevaratele valori. Daca acestea nu sunt bine reglementate la inceput, scoala nu mai poate indrepta prea mult din ceea ce parintii au facut gresit. Din pacate, comportamentul parintilor educa mai mult decat discursul lor. De asemenea, banii, hainele si gadgeturile scumpe constituie tot atatea moduri de a-l indruma pe un drum gresit”, precizeaza psihologul Constantin Cornea.

Share.

Leave A Reply