Afla mai multe despre limfom! Ucide mai multi oameni decat calamitatile naturale

0

Datele statistice sunt ingrijoratoare! Inundatiile, furtunile, alunecarile de teren au ucis, in lume, 34.000 de persoane, in timp ce de limfom non — Hodgkin, cea mai frecventa forma de limfom, si-au pierdut viata aproape de trei ori mai multi oameni. In fiecare an sunt diagnosticate in tara noastra peste 1.500 de cazuri noi de limfom, iar peste 700 pierd lupta cu aceasta boala. Afla mai multe despre limfom, forma de cancer ce afecteaza deopotriva tinerii si varstnicii!

Septembrie e Luna Internationala de Lupta Impotriva Limfomului, iar Asociatia Bolnavilor cu Limfoame desfasoara a treia editie a campaniei ”Info Limfom”, ce isi propune sa atraga atentia publicului despre aceasta forma de cancer care ucide in fiecare an mai multi oameni decat calamitatile naturale”.

Ce indica un limfom? Sunt cateva simptome nespecifice ce pot insa anunta o boala grava

Limfomul cel mai frecvent la persoane cu varste cuprinse intre 45 si 60 ani. Este o boala ce ramane in continuare o mare provocare atat pentru medici, cat mai ales pentru pacienti. Exista doua tipuri de limfom: limfom non-Hodgkin si limfomul Hodgkin, afectiuni ce se diferentieaza prin anumite particularitati. Ambele tipuri sunt forme de cancer ale sistemului limfatic. Afectiunile sunt diferite, dar limfomul non-Hodgkin reprezinta cea mai raspandita forma a cancerului limfatic (90% din cazuri).

”Limfomul este o forma de cancer ce afecteaza sistemul limfatic, parte a mecanismului natural de aparare al organismului. Starea de oboseala cronica, infectiile repetate, scaderea in greutate si inflamarea unuia sau mai multor ganglioni sunt simptome care trebuie luate in seama, fiindca pot ascunde prezenta unui limfom”, a declarat prof. dr. Anca Roxana Lupu, de la Spitalul Clinic Coltea, Clinica de Hematologie, presedinte al Societatii Romane de Hematologie.

Actiuni in cadrul campaniei ”Info Limfom”. Se reediteaza ”Dictionarul de Limfom”

In cadrul campaniei InfoLimfom 2014 vor fi organizate la Spitalul Clinic Coltea si la Institutul Clinic Fundeni ateliere creative destinate bolnavilor cu limfom. Pe parcursul evenimentelor, pacientii cu limfom vor realiza, sub indrumarea lectorilor de la Fundatia Calea Victoriei, obiecte pictate care vor fi putea fi donate ulterior.

Pentru a veni in sprijinul pacientilor cu informatii utile lor, Asociatia Bolnavilor cu Limfoame reediteaza ”Dictionarul de Limfom”. ”Prin toate actiunile pe care Asociatia Bolnavilor cu Limfoame le deruleaza, dorim sa venim in sprijinul celor afectati de aceasta boala, dar si familiilor lor. In acest an, in cadrul campaniei Info Limfom, reeditam, impreuna cu dna. prof. dr. Anca Lupu, acest Dictionar de limfom, care dorim sa devina un mijloc de informare important pentru pacientii cu limfom, rudele si pentru prietenii acestora”, a declarat dr. Radu Niculescu, presedintele Asociatiei Bolnavilor cu Limfoame. Dictionarul poate fi accesat si online pe site-ul www.dictionarlimfom.ro. in plus, mai multe informatii despre cea mai frecventa forma de limfom sunt disponibile si pe portalul www.viataculimfom.ro.

Share.

Leave A Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.