200 de persoane testate dermatologic pentru cancer de piele

Aproape 200 de persoane au fost testate dermatologic pentru cancer de piele

0

Aproape 200 persoane au beneficiat de informatii despre melanomul malign si de testare dermatologica gratuita a alunitelor, sambata 2 august, in cadrul zonei special amenajate campaniei „Un viitor fara pata” din cadrul Via Sport, eveniment organizat pe Bd. Kiseleff din Capitala. In cadrul sesiunii de testare au fost depistate persoane care prezentau semne ale melanomului, dar si a altor forme de cancer de piele.

Ce este cancerul de piele, cate tipuri de cancer exista

Sesiunile de testare vor continua pe 9 si 16 august, tot la Via Sport, intre orele 17:00 – 21:00. Aici vor putea afla de la echipa medicala ce este cancerul de piele, cate tipuri de cancer de piele exista, care sunt efectele benefice ale soarelui asupra organismului, dar si care sunt efectele nocive. De asemenea, persoanele interesate pot afla care sunt factorii de risc in aparitia acestei boli si cum poate fi prevenita.

Actiunea face parte din campania de constientizare „Un viitor fara pata”, initiata de Federatia Asociatiilor Bolnavilor de Cancer si Societatea Romana de Cancer, si are ca obiectiv principal sa transmita cat de importanta este preventia in cazul unor boli grave precum melanomul malign.

cancer de piele

Daca este depistat precoce cancerul de piele se poate trata

Identificarea precoce este esentiala pentru diagnosticarea si tratarea cu succes a zonelor cu risc cancerigen. Daca este descoperit precoce si tratat corect, melanomul malign poate fi vindecat in 98% din cazuri.

„Fie ca alergam sau mergem cu bicicleta, petrecem de multe ori ore intregi in soare, iar acest comportament include un risc. Pe plaja, majoritatea avem tendinta de a folosi crema cu factor de protectie, dar cand vine vorba de sport poate ignoram prea usor acest aspect. Prezenta noastra la Via Sport este una dintre actiunile prin care ne propunem sa ii invatam pe tineri sa invete cum sa se protejeze eficient impotriva soarelui, sa recunoasca din timp semnele melanomului si sa mearga la medic”, a declarat Cezar Irimia, Presedintele Federatiei Asociatiilor Bolnavilor de Cancer.

cancer de piele

Incidenta cancerului de san creste intr-un ritm accelerat

„Incidenta melanomului creste intr-un ritm accelerat in segmentul de populatie tanara, ca sa luptam cu acest fapt este foarte important sa ne axam pe preventie. Dermatoscopia permite vizualizarea structurilor din profunzimea pielii si depistarea din timp a cancerului de piele. Metoda de investigatie nu este dureroasa, prin urmare, le transmitem participantilor la Via Sport sa vina cu incredere si fara temeri la cortul „Un viitor fara pata”, a afirmat dr. Adriana Melnic, Director Executiv al Societatii Romane de Cancer.

Potrivit datelor oficiale, incidenta melanomului avansat a crescut de peste doua ori in ultimii 30 de ani in Europa si se estimeaza ca se va dubla din nou in urmatorii 10-20 de ani. Melanomul avansat este afectiunea maligna cu rata cea mai rapida de crestere la barbati, iar la femei este pe locul doi in aceasta privinta. Cea mai importanta metoda de depistare precoce este controlul si analiza periodica a alunitelor cu ajutorul dermatoscopului.

cancer de piele

Melanomul metastatic este una dintre cele mai agresive forme de cancer

Melanomul metastatic este una dintre cele mai agresive forme de cancer, 75% dintre persoanele afectate decedand in primul an de la diagnostic. Conform statisticilor, rata de supravietuire pentru acesti pacienti este de numai 6 pana la 9 luni.
Daca este descoperit precoce si tratat corect, melanomul malign poate fi vindecat in 98% din cazuri.
Alatura-te campaniei „Un viitor fara pata”!

Despre campania „Un viitor fara pata”

Campania „Un viitor fara pata“ a fost initiata in 2013 de Federatia Asociatiilor Bolnavilor de Cancer si Societatea Romana de Cancer pentru a facilita accesul la informatie si la preventie si pentru a creste gradul de constientizare cu privire la pericolele cancerului de piele. „Un viitor fara pata” este prima campanie de educare si informare cu privire la preventia cancerului de piele, initiata si derulata de asociatiile de pacienti, iar in acest an este realizata cu sprijinul companiilor Bristol-Myers Squibb, Roche si Centrul de Oncologie Neolife.

In cadrul campaniei din 2013, peste 10.000 de tineri au aflat despre aceasta initiativa si au primit informatii detaliate despre melanom. 150 dintre ei au fost testati dermatologic gratuit in cadrul evenimentelor desfasurate de organizatori in centre universitare, iar peste 2.000 de persoane au primit bratari speciale pentru masurarea gradului de radiatii solare.

http://www.info-melanom.ro/

Share.

Leave A Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.