Astmul bronsic este o afectiune inflamatorie cronica comuna a cailor respiratorii caracterizata prin obstructie a fluxului de aer si bronhospasm. Printre simptomele comune ale astmului se intalnesc respiratie suieratoare, tuse, senzatie de apasare in piept si dispnee.
Se crede ca astmul este cauzat de o combinatie de factori genetici si de mediu. Diagnosticul de bazeaza de regula pe tiparul simptomelor, reactia la tratament in timp si spirometrie.
Spasmul din astmul bronsic dispare in cateva minute dupa inhalarea medicamentelor specifice, iar circulatia aerului in bronhii este net ameliorata.
Gradul de raspandire al astmului bronsic a crescut in mod semnificativ incepand din 1970. Conform statisticilor din 2011, erau afectate 235–300 milioane de oameni la nivel global, incluzand aproximativ 250,000 de decese.
Cuprins:
Astmul bronsic – simptome
Astmul bronsic este caracterizat de episoade recurente de respiratie suieratoare, dispnee, senzatie de apasare in piept si tuse.
Persoanele cu astm bronsic se plang de crize de sufocare (dispnee) impreuna cu o tuse iritanta, care, uneori poate fi singurul simptom al astmului.
Simptomele sunt de regula mai grave noaptea si dimineata devreme, sau ca urmare a exercitiilor fizice sau a expunerii la aer rece. La anumite persoane ce sufera de astm, simptomele apar rar, ca reactie la factorii declansatori, in timp ce la alte persoane simptomele pot fi persistente.
Astmul bronsic – cauze
Astmul este cauzat de o combinatie de interactiuni de mediu si genetice, complexe si incomplet intelese. Acesti factori influenteaza atat gravitatea sa, cat si reactia la tratament. Se crede ca incidenta crescuta a cazurilor de astm este cauzata de factorii epigenetici (factori ereditari altii decat cei legati de secventa ADN) schimbatori si un mediu de viata schimbator.
La majoritatea copiilor bolnavi de astm si la aproape jumatate din adulti cauza bolii este o alergie la unele substante prezente in aer.
Cauze legate de mediu
Multi factori de mediu au fost asociati cu dezvoltarea si agravarea astmului, incluzand: alergeni, poluarea aerului si alte substante chimice din mediu.
Fumatul in timpul sarcinii si in perioada de dupa nastere sunt asociate cu un risc mai mare de aparitie a simptomelor de astm.
Calitatea aerului scazuta, poluarea cauzata de trafic sau nivelurile ridicate de ozon au fost asociate atat cu aparitia astmului, cat si cu gravitatea crescuta a acestuia.
Expunerea la compusi organici volatili de interior poate fi un declansator al astmului; expunerea la formaldehida, de exemplu, reprezinta o asociere pozitiva.
De asemenea, ftalatii din PVC sunt asociati cu astmul la copii si adulti, la fel cum este si expunerea la niveluri ridicate de endotoxina.
Astmul este asociat cu expunerea la alergeni de interior. Alergenii comuni de interior includ: acarienii, gandacii, matreata animalelor si mucegaiul. S-a descoperit ca eforturile de a diminua acarienii nu au fost eficiente. Anumite infectii respiratorii virale pot creste riscul aparitiei astmului, atunci cand apar la copii, cum ar fi: virusul sincitial respirator si rinovirusul.
Cauze legate de igiena
Ipoteza igienei este o teorie ce incearca sa explice incidenta crescuta a cazurilor de astm la nivel mondial ca fiind un rezultat direct si neintentionat al expunerii reduse, in timpul copilariei, la bacterii si virusuri neinfectioase.
S-a sugerat ca expunerea redusa la bacterii si virusuri se datoreaza, in parte, curateniei crescute si familiilor cu mai putini membri din societatea moderna.
Dovezile ce sustin ipoteza igienei includ incidenta mai scazuta a cazurilor de astm la ferme si in case in care exista animale.
Utilizarea antibioticelor in copilarie a fost legata de aparitia astmului.
De asemenea, nasterea prin cezariana este asociata cu un risc crescut (aproximativ 20–80%) de astm – acest risc crescut este cauzat de lipsa coloniilor de bacterii sanatoase, pe care nou-nascutul le-ar fi luat la trecerea prin filiera genitala.
Exista o legatura intre astm si gradul de bunastare financiara.
Cauza genetica
Antecedentele familiale reprezinta un factor de risc pentru astm, fiind implicate multe gene.
Daca un geaman identic este afectat, probabilitatea ca cel de-al doilea sa sufere de aceeasi boala este de aproximativ 25%. Pana la sfarsitul anului 2005, 25 de gene au fost asociate cu astmul, la sase sau mai multe populatii separate, incluzand:GSTM1, IL10,CTLA-4, SPINK5,LTC4S, IL4R si ADAM33 printre altele.
Multe dintre aceste gene sunt legate de sistemul imunitar sau moduleaza inflamatia. Chiar si printre genele din aceasta lista, sustinuta de studii reproduse pe scara larga, rezultatele nu au fost consecvente la toate populatiile testate. In 2006 peste 100 de gene erau asociate cu astmul intr-un singur studiu de asociere genetica;[51] mai multe sunt descoperite constant.
Anumite variante genetice pot cauza astm numai atunci cand sunt combinate cu expuneri la medii specifice. Un exemplu in acest sens este un polimorfism uninucleotidic specific in regiunea CD14 si expunerea la endotoxina (un produs bacterian). Expunerea la endotoxina poate proveni din diverse surse de mediu, inclusiv fumul de tigara, caini si ferme. Atunci, riscul aparitiei astmului este determinat atat de genetica unei persoane, cat si de gradul expunerii la endotoxina.
Cauze legate de afectiuni medicale
O triada formata din eczema atopica, rinita alergica si astm este numita atopie.
Cel mai puternic factor de risc in aparitia astmului il reprezinta antecedentele de boala atopica;[40] astmul are o incidenta mult mai mare la cei care sufera fie de eczema, fie de febra fanului.[54] Astmul a fost asociat cu sindromul Churg–Strauss, o afectiune autoimuna, si cu vasculita. Persoanele cu anumite tipuri de urticarie pot avea, de asemenea, simptome de astm.[53]
Exista o corelatie intre obezitate si riscul aparitiei astmului, ambele avand o incidenta crescuta in ultimii ani. Anumiti factori pot fi luati in considerare, inclusiv deficienta respiratorie cauzata de acumularea de grasime si faptul ca tesutul adipos duce la o stare predispusa la inflamatii.
Medicamentele beta-blocante, ca de exemplu propranololul, pot declansa astmul la persoanele predispuse. Cu toate acestea, beta-blocantele cardioselective par a fi sigure la cei cu afectiuni usoare sau moderate. Alte medicamente ce pot cauza probleme includ acidul acetilsalicilic, AINS si inhibitorii enzimelor de conversie a angiotensinei.
Astmul bronsic – preventie
Unele masuri de prevenire a astmului bronsic ar putea fi: limitarea expunerii la fum atat in uter, cat si dupa nastere, alaptarea si expunerea crescuta la cresa sau la familii mari.
Expunerea timpurie la animale poate fi recomandata si se recomanda indepartarea din locuinta a animalelor daca o persoana prezinta simptome alergice la acel animal.
Restrictiile alimentare pe durata sarcinii sau a alaptarii nu s-au dovedit eficiente si, prin urmare, nu sunt recomandate. Poate fi eficienta reducerea sau eliminarea componentelor cunoscute de la locul de munca al persoanelor sensibile.
Astmul bronsic – tratament
Tratamentul astmului bronsic consta in:
- evitarea inhalarii de alergeni
- tratamentul inflamatiei bronsice
- tratamentul spasmului bronsic
Cel mai eficient tratament pentru astmul bronsic este identificarea factorilor declansatori, cum ar fi fumul de tigara, animalele sau aspirina si eliminarea expunerii la acestea.
Daca evitarea factorului declansator nu este suficienta, se recomanda utilizarea medicamentelor. Medicamentele sunt selectate, printre altele, in functie de gravitatea bolii si de frecventa simptomelor. Medicamentele specifice pentru astm sunt clasificate in linii mari in categoriile: cu actiune rapida si cu actiune indelungata.
Bronhodilatatoarele sunt recomandate pentru tratarea simptomelor pe termen scurt. La persoanele cu atacuri ocazionale, nu este necesara o alta medicatie. Daca este prezent astmul persistent usor (mai mult de doua atacuri saptamanal), se recomanda inhalarea unei doze mici de corticosteroizi sau, alternativ, un antagonist pentru leucotriene oral sau un stabilizator al mastocitelor. Pentru persoanele cu atacuri zilnice, se inhaleaza o doza mai mare de corticosteroizi.
In acutizarea moderata sau severa, la aceste tratamente se adauga corticosteroizi orali.
Utilizarea pe termen lung a corticosteroizilor inhalatori in dozele conventionale comporta un risc minor de efecte adverse. Riscurile includ aparitia cataractei si o reducere usoara a staturii.
Tratament medicamentos
Medicamentele utilizate in tratarea astmului se impart in doua clase generale: medicamentele cu eliberare rapida utilizate in tratarea simptomelor acute si medicamentele pentru controlul pe termen lung, utilizate pentru prevenirea acutizarii ulterioare.
Cu actiune rapida
- beta2antagonisti adrenoceptori cu efect pe termen scurt (SABA), cum ar fi salbutamolul (albuterol USAN) reprezinta tratamentul de prima linie pentru simptomele astmului.
- Medicamentele anticolinergice, cum ar fi bromura de ipratropiu, ofera beneficii suplimentare atunci cand se utilizeaza in combinatie cu SABA la persoanele cu simptome moderate sau severe. Bronhodilatatoarele anticolinergice se pot utiliza daca o persoana nu poate tolera SABA.
- Agonistii adrenergici mai vechi, mai putin selectivi, cum ar fi epinefrina inhalata, au eficienta similara cu SABA. Cu toate acestea, nu sunt recomandate din cauza ingrijorarii privind stimularea cardiaca excesiva.
Controlul pe termen lung
- Corticosteroizii sunt considerati in general tratamentul cel mai eficient disponibil pentru controlul pe termen lung. Formele inhalate sunt utilizate in mod obisnuit in cazul bolii severe persistente, in care pot fi necesari corticosteroizi orali. Se recomanda in general ca formulele inhalate sa fie utilizate o data sau de doua ori pe zi, in functie de gravitatea simptomelor.
- Agonistii beta-adrenoceptori cu efect indelungat (LABA) cum ar fi salmeterolul si formoterolul, pot imbunatati controlul astmului, macar la persoanele adulte, atunci cand se administreaza in combinatie cu corticosteroizii inhalati. La copii, acest beneficiu este nesigur. Cand se utilizeaza fara steroizi, cresc riscul efectelor secundare severe si chiar administrati impreuna cu corticosteroizi pot creste usor riscul.
- Antagonistii de leucotriene (cum ar fi montelukast si zafirlukast) se pot utiliza in plus fata de corticosteroizii inhalati, in mod obisnuit impreuna cu LABA. La copiii mai mici de cinci ani, reprezinta terapia favorita suplimentara dupa corticosteroizii inhalati.
- Stabilizatorii mastocitelor (cum ar fi cromolina sodica) reprezinta o alta alternativa preferata la corticosteroizi.