Avertisment! Pentru că sunt prea des folosite, antibioticele nu mai au efect

0

293_articolSecretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Adrian Streinu-Cercel declară, cu ocazia Zilei Europene a Informării despre Antibiotice că rezistenţa la antibiotice este o problemă majoră de sănătate publică, datorată, în mare măsură, utilizării inadecvate a antibioticelor.

“Tratarea rezistenţei este foarte dificilă. Foarte multe antibiotice care nu mai sunt active trebuie reciclate, adică bolnavului nu îi va mai fi prescris antibioticul respectiv câţiva ani, până când bacteria uită de acest medicament” a explicat Adrian Streinu-Cercel, citat de MEDIAFAX

El a precizat că, de exemplu, rezistenţa la antibiotice în cazul stafilococului auriu este de până la 50 la sută, iar la infecţia cu E.coli este de 30-40 la sută. De asemenea, şi la klebsiella pneumoniae nivelul de rezistenţă la antibiotice este foarte mare.

Adrian Streinu-Cercel a mai spus că ar fi bine ca în cazul tratamentului să fie recomandată o antibiogramă, dar este esenţial ca oamenii să nu ia singuri antibiotice pentru că au aflat că ar fi bune.

Antibioticele nu mai sunt active dacă au fost folosite în boli unde nu erau necesare, bacteriile dezvoltând rezistenţă prin mutaţii.

Terapia inadecvată sau întârziată cu antibiotice la pacienţi cu infecţii severe este asociată cu o evoluţie mai proastă a stării pacientului şi uneori cu decesul.

În ţara noastră, cele mai frecvente infecţii cu bacterii rezistente sunt cele cu stafilococul auriu rezistent la meticilină (SARM) şi enterobacterii rezistente la cefalosporine. Aceste infecţii au avut ca rezultat creşterea numărului de zile de spitalizare, creşterea morbidităţii, mortalităţii şi costurilor.

Antibioticele sunt esenţiale pentru  medicina modernă, chirurgie, transplante de organe, chimioterapia cancerului, terapie intensivă şi îngrijirea copiilor prematuri.

În Europa, în fiecare an, Ziua Europeană a Informării despre Antibiotice este marcată, în jurul datei de 18 noiembrie, prin campanii naţionale privind utilizarea prudentă a antibioticelor.

În acest an, Ziua Europeană a Informării depre Antibiotice este focalizată pe promovarea utilizării prudente a antibioticelor în spitale.

sursa: http://www.mediafax.ro

Sursa: mediafax.ro

Share.

Leave A Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.