Bulimia este o dereglare digestiva caracterizata prin hranire in exces, recurenta, urmata de un comportament compensatoriu.
Cea mai obisnuita forma de bulimie, practicata de mai mult de 75% dintre oamenii care au bulimia nervoasa, este vomare auto-provocata, uneori numita curatare prin folosirea unor laxative, clisme, diuretice, precum si printr-un antrenament prelungit.
Cuprins:
Bulimia nervoasa – cauze
Principalele cauze ale bulimiei sunt de ordin psihologic. Exceptie fac cazurile de dereglari metabolice (diabet, dereglare hormonala).
In afara cazurilor de dereglari metabolice (diabet, dereglare hormonala) si a unor lezi uni nervoase, principalele cauze ale bulimiei sunt de ordin psihologic.
Comportamentul bulimic apare ca o aparare fata de depresie si stres: prin mancat pacientul isi linisteste angoasa.
Bulimia nervoasa – simptome
Comportamentul unui pacient cu bulimie nu este este preocupant atata vreme cat ramane ocazional, ca de exemplu “poftele” femeilor insarcinate.
Bulimia depresiva si nevrotica se manifesta in mod periodic sub forma unor porniri tiranice.
Bulimia anorexicului se caracterizeaza prin ingerarea la foarte mici intervale de timp (in general, mai putin de doua ore) a unor mari cantitati de hrana, cu sentimentul ca nu-si mai poate controla alimentatia. Pacientul are in plus tendinta de a-si provoca vomatul, de a lua laxative si de a practica, in restul timpului, un regim sever cu scopul de a evita luarea in greutate.
In cazurile cele mai grave, accesele bulimice insotite de vomitare provocata pot antrena o deshidratare si o pierdere de potasiu (care se manifesta prin stare de slabiciune si prin crampe), leziuni esofagiene si dentare provocate de aciditatea lichidului gastric regurgitat.
Bulimia – tratament
Pentru a fi eficace si durabil, tratamentul trebuie sa fie instituit pe baza de incredere reciproca pacient-medic, cu scopul de a actiona asupra cauzelor psihologice ale bulimiei.
Psihoterapia, asociata eventual cu o prescriptie de antidepresoare, urmareste o maturare emotionala si o rezolvare a conflictelor afective.
Astfel, pacientul si medicul coopereaza cu scopul de a stabili noi deprinderi alimentare. Un regim n-ar trebui intreprins fara aviz medical, iar anorexicilor le este strict interzis un regim.