Campania Nationala „Controleaza-ti Diabetul”

0

Glucose level blood testPotrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, la nivel mondial, diabetul, afectează 366 de milioane de oameni.Societatea Romană de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice a lansat Campania Naţională „Controlează-ţi Diabetul”, o măsură de luptă împotriva acestei afecţiuni. În acest moment, peste un milion de romani suferă de diabet, dar informarea oamenilor cu privire la această boală nu este suficientă. Specialiştii avertizează că numărul persoanelor cu diabet este în creştere permanentă.

“Dacă nu se vor lua măsuri rapide, o persoană din zece va avea diabet până în 2030!”. Acesta este mesajul Federaţiei Internaţionale de Diabet, care stârneşte îngrijorarea tuturor factorilor implicaţi în prevenţia şi tratarea diabetului.

Campania „Controlează-ţi Diabetul” a fost lansată în luna noiembrie 2011, la Craiova, cu ocazia Zilei Mondiale a Diabetului. Unul din obiectivele principale ale campaniei îl reprezintă implicarea autorităţilor şi a mass-media în propagarea mesajului de alarmă cu privire la incidenta crescută a cazurilor de diabet din România, informarea şi educarea publicului larg cu privire la importanţa prevenţiei şi controlului eficient al diabetului, dar şi îmbunătăţirea stilului de viaţă pentru persoanele afectate de această boală.

Pentru a evidenţia importanta prevenţiei şi a monitorizării permanente a diabetului, Campania Naţională „Controlează-ţi Diabetul” se va desfăşura prin rotaţie, în principalele centre de diabet din ţară, creându-se astfel un cerc al diabetului din punct de vedere informaţional şi educativ.

Anul acesta, campania va cuprinde 2 acţiuni. Acestea se vor desfăşura în Constantă, în perioada 7-8 iulie, şi în Oradea, între 10 -14 noiembrie.

Fiecare campanie va cuprinde acţiuni destinate publicului larg (testări gratuite ale glicemiei şi ale hemoglobinei glicate, conferinţe de presă, evenimente destinate practicării sportului ca mijloc de prevenţie a diabetului) şi acţiuni pentru publicul profesionist (la fiecare manifestare se va organiza un simpozion, cu participarea speakerilor naţionali din domeniul diabetului).

Ca o recunoaştere pentru efortul depus în lupta împotriva diabetului, Campania Naţională „Controlează-ţi Diabetul” a primit un Premiu de Excelentă în cadrul ceremoniei de decernare a Premiilor Anuale ale Asociaţiei Medicale Romane, pentru cea mai importantă manifestare desfăşurată la nivel naţional, care aduce în atenţia opiniei publice importanta prevenţiei, educaţiei şi controlului eficient al diabetului.

Sursa: Televiziunea Medicala

Share.

Leave A Reply