Cardul de sanatate: Iohannis da o nota proasta Guvernului

Cardul de sanatate: Iohannis da o nota proasta Guvernului. Explicatiile lui Ponta

0

Presedintele Romaniei Klaus Iohannis nu are deloc cuvinte de lauda despre modul in care Guvernul, mai precis Minsterul Sanatatii si CNAS, gestioneaza cardul de sanatate. Vezi care sunt explicatiile premierului Victor Ponta!

Klaus Iohannis, despre cardul de sanatate: a fost prost pregatita implementarea lui

Reporter: Domnule presedinte, premierul Ponta spunea ca ministrul Sanatatii va va face o informare legat de situatia cardului de sanatate si implementarea lui. Ati avut o discutie cu ministrul?
Klaus Iohannis: Da. Domnul ministru Banicioiu a fost la mine, mi-a prezentat situatia, am discutat si despre alte chestiuni, de exemplu despre Institutul Cantacuzino si m-a informat asa cum a considerat domnia sa.

Reporter: Care ar fi concluzia privind implementarea acestui card de sanatate? Este viabil sa se mearga in continuare cu aceasta…?
Klaus Iohannis: Concluzia este ca a fost prost pregatita implementarea cardului.

Victor Ponta, despre cardul de sanatate: Este imposibil ca un sistem la care ai 14-15 milioane de beneficiari sa functioneze, din prima, ideal

Primul-ministru Victor Ponta a fost invitatul emisiunii ”Jurnalul de seara” de la Digi 24 unde s-a referit la cardul de sanatate.

Realizator: Cardul de sanatate, cum este el introdus, cum a fost operatiunea? V-am vazut entuziasmat inainte… nu, chiar pe 1 mai, dar era zi libera, dupa aceea au aparut problemele.
Victor Ponta: N-a fost o zi libera, au fost atunci initiate zeci de mii de carduri, chiar si in ziua de 1 mai. Ideea e urmatoarea: este un proiect initiat, ca sa fiu foarte corect, cred ca in 2010 sau 2011, de fostul guvern, noi l-am preluat in 2012 intr-o formula in care se cam pierdeau banii si am lucrat foarte mult cu cei de la SRI, cu cei de la STS. Cel mai mare progres l-am avut in perioada in care presedintele Casei era domnul Busoi de la PNL, dupa aceea a venit domnul Ciurchea, un om care a mai fost presedinte si stie foarte bine despre ce e vorba si evident ca stiam, pe de o parte, ca introducerea acestui card… si ce inseamna cardul? Putem sa stim cu adevarat si sa pastram in bazele de date cati pacienti are un medic de familie, ce prescrie, care sunt medicamentele. si stiam sigur ca introducerea si functionarea sistemului numai anul asta, de exemplu, va aduce undeva la 250-300 de milioane de euro economii. Repet, toti acesti bani raman in sistemul de sanatate, nu-i luam in alta parte. Ca orice nou sistem, la inceput nu este perfect, sunt probleme care se indreapta in fiecare ora, in fiecare zi. Dar pe de alta parte, exista categoric, si asta este treaba Casei Nationale si a celor care au lucrat, repet, institutii ale statului care au expertiza in domeniu, sa indrepte pe masura ce apar probleme. Pe de alta parte, sigur ca exista si un lobby impotriva acestor carduri, ca daca economisim 300 de milioane de euro intr-un an, inseamna ca cineva ii pierde, acei 300 de milioane, si normal ca nu e fericit.

Realizator: Ati fost multumit de felul in care Casa s-a ocupat de operatiunea asta?
Victor Ponta: Stiu cat a fost de complicata, repet, pentru ca eu am preluat in 2012 si a mai durat inca trei ani pana sa-l punem in aplicare. in mare parte, sistemul a functionat, mai sunt lucruri de imbunatatit. (…) Cei care nu aveti card sa stiti ca de la 1 mai se foloseste cardul. E o chestiune care se intampla intotdeauna…stiti cum e, cei care asteapta pana in ultima secunda… o zi, doua, trei s-a stat la coada. Acum lucrurile s-au indreptat si imi pare rau, dar cum se spune, cu ”omul precaut care face iarna carul si vara sania”. Daca vii in ultima zi, inevitabil se intampla asemenea lucruri.

Victor Ponta promite o analiza dupa primele saptamani de aplicare: o sa vedem ce a mers prost

Victor Ponta: Este imposibil ca un sistem la care ai 14-15 milioane de beneficiari sa functioneze, din prima, ideal. S-a vazut la case mai mari. Nu vorbesc de guverne. (…) Repet, insa, ideea de a avea un card electronic, in care sa stim in orice moment – ”Ponta, ai fost in ziua d la medicul de familie, ti-a prescris urmatorul lucru, costa atat” -, este o idee extrem de moderna si care ne va aduce mari, mari economii, toti banii economisiti ramanand in sistemul de sanatate, nu ii iau si ii duc in alta parte.
Realizator: Oamenii s-au aflat in tot felul de situatii neplacute …
Victor Ponta: Neasteptate…
Realizator: … e foarte neplacut si avem nevoie de raspunsuri practice. Nu le-au primit din partea Casei…
Victor Ponta: O sa fac o analiza dupa primele saptamani de aplicare si o sa vedem ce a mers prost si ce trebuie indeplinit. Dar, repet, daca vorbim de 15 milioane de beneficiari, cred ca in mare parte lucrurile au mers bine.

Share.

Leave A Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.