Care sunt riscurile nașterii în apă

0

nasterea in apa

Nașterea în apă este o practică foarte controversată, de aceea, s-a făcut recent un raport medical care atrage atrage atenţia asupra potenţialelor riscuri.

Astfel, într-un studiu medical recent, s-a arătat că stând într-o cadă cu apă călduţă poate calma durerile mamei în stadiile timpurii ale naşterii, dar, în ceea ce îl priveşte pe bebeluş, nu există suficiente dovezi că naşterea în apă ar avea vreun beneficiu, ba aceasta poate fi chiar riscantă.

Naşterea în apă este foarte la modă în Occident şi, mai recent, este propusă şi de unele clinici particulare din România.

Astfel, se consideră că nașterea în apă reduce durerile naşterii, iar tranziţia de la mediul intern al corpului mamei la cel exterior ar fi mai uşoară pentru bebeluş. 

Două asociaţii profesionale din SUA, specializate în sănătatea mamei şi a copilului – American College of Obstetricians and Gynecologists  şi American Academy of Pediatrics –, atrag atenţia că „travaliul în apă” şi „naştera în apă” sunt două lucruri diferite: relaxarea mamei în apa caldă în etapele timpurii ale naşterii poate fi un lucru bun, dar naşterea propriu-zisă în apă ar putea prezenta riscuri pentru copil.

Nu există studii pe un număr suficient de mare de copii care să demonstreze că naşterea în apă este mai bună pentru aceştia decât naşterea obişnuită. Unele rapoarte medicale arată că au existat cazuri când bebeluşii veniţi pe lume în apă aproape că s-au înecat şi au avut apoi complicaţii respiratorii, dar şi de această dată cazurile sunt prea puţin numeroase pentru a putea trage o concluzie fermă. Riscurile potenţiale include infecţia, dificultatea de a menţine temperatura corporală a bebeluşului şi tulburările respiratorii în cazul în care copilul aspiră apă în plămâni.

De aceea, autorii raportului recomandă ca naşterile în apă să fie realizate în cadrul unor studii în scop ştiinţific, pentru a ajunge la rezultate concludente; de asemenea, au recomandat să fie selectate gravide cu riscuri mici de complicaţii; acestea să fie monitorizate atent şi să se ia măsuri pentru a putea fi scoase rapid din apă dacă survin probleme.

sursa: Fox News

Share.

Leave A Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.