Ce ar trebui sa faceti, lunar, in fata oglinzii

0

Aceasta afectiune grava nu are, in cazul multor femei, niciun simptom! Ce ar trebui sa faca lunar doamnele si domnisoarele, inca din adolescenta, in fata oglinzii?

Cancerul de san: multe femei depistate cu neoplasm ajung la doctor in stadiul 2 sau 3

Cancerul de san este cel mai frecvent intalnit neoplasm al femeilor, reprezentand sa depaseasca un sfert din totalul cazurilor de cancer. Nu mai putin de 36% este procentul mortalitatii din cauza acestei boli in tara noastra, mai mare decat media europeana – 29%, inclusiv decat cea mondiala – 31%.

In Romania, cele mai multe femei depistate cu neoplasm ajung la doctor in stadiul 2 sau 3 al bolii. Acesta este si motivul pentru care numarul pacientelor care pierd lupta cu aceasta boala este tot mai mare.

Ce trebuie sa stii despre cancerul de san

– Cancerul de san apare la femei din ce in ce mai tinere.
– Aparitia unui nodul trebuie investigata, dar nu inseamna ca este un semn de cancer.
– Multe femei cu cancer de san nu au niciun simptom. Autoexaminarea regulata a sanilor trebuie sa faca parte din rutina oricarei femei.

Cum se face prevenirea cancerului de san

Autoexaminarea lunara a sanilor. Incepand inca din adolescenta, toate femeile ar trebui sa isi examineze lunar sanii, de preferat la o saptamana dupa aparitia ciclului menstrual. Autoexaminarea se face in fata oglinzii. Lucrurile care ar trebui sa le trimita pe femei imediat la medic sunt: noduli, denivelari, modificari de forma, culoare sau simetrie, plieri, mameloane intoarse inauntru, secretii.
Controlul la medic. Vizita la medic pentru controlul sanilor trebuie efectuata o data la trei ani pana la varsta de 40 de ani si o data pe an dupa varsta de 40 de ani.
Mamografia. Dupa varsta de 40 de ani, femeile ar trebui sa efectueze anual o mamografie si sa beneficieze de examinarea clinica a sanilor.

Examinari medicale gratuite in vederea depistarii cancerului de san

Rata de prezentare la medic este mai mica in mediul rural, unde si accesul la informatie este limitat. Incepand din aceasta luna, peste 1.000 de femei din mediul rural vor beneficia de examinari medicale gratuite in vederea depistarii cancerului de san. Campania este derulata, pentru al doilea an consecutiv, de Federatia Asociatiilor Bolnavilor de Cancer.

Anul trecut, FABC a derulat, impreuna cu medici rezidenti si studenti la medicina in ani terminali, voluntari in cadrul proiectului “Impreuna pentru Sanatatea Rurala”, o campanie de examinari gratuite in sate din judetele Arges, Galati, Ialomita, Prahova si Teleorman. Femeile depistate cu probleme au fost indrumate catre investigatii amanuntite. Anul acesta, FABC va derula campania de testare in alte cinci judete.

“In cadrul campaniei desfasurate anul trecut, din totalul de 1.012 femei care au beneficiat de control medical, 11,5% au fost depistate cu posibile afectiuni ale sanului. Dintre acestea, 69% au peste 40 de ani, restul de 31% se situeaza sub aceasta limita de varsta. De asemenea, 8% dintre femeile care au beneficiat de control au un istoric de cancer de san in familie. Mai mult, 76% dintre femeile consultate nu facusera anterior niciun consult medical al sanilor. Rezultatele acestei campanii confirma necesitatea implementarii unui program national de screening pentru cancerul de san. Cate femei trebuie sa mai fie depistate cu cancer de san pentru ca autoritatile sa puna in aplicare acest program national de screening?”, a declarat Cezar Irimia, presedintele Federatiei Asociatiilor Bolnavilor de Cancer.

Primele examinari gratuite pentru depistarea cancerului de san au avut loc in 10-11 octombrie in comuna Valea Stanciului din judetul Dolj. Caravana cu medici rezidenti si studenti se va deplasa in zilele de 24-25 octombrie in comuna Izvoarele din judetul Giurgiu.

Share.

Leave A Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.