Pentru prima dată în istoria Galei Persoanelor cu Dizabilităţi, o organizaţie nonguvernamentală a câştigat premiul Secţiunii PROMOVEAZĂ ABILITATEA. Centrului European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilităţi (CEDCD) i-a fost decernat Premiul Galei Persoanelor cu Dizabilităţi la Secţiunea Promovează Abilitatea, marţi 27 noiembrie 2012, în cadrul unei ceremonii oficiale organizate de Fundaţia Motivation, Active Watch şi Televiziunea Română.
Premiul Galei Persoanelor cu Dizabilităţi a fost acordat CEDCD pentru Campania naţională – Muzica Dorinţelor Împlinite, care s-a desfăşurat pe parcursul lunii martie 2012 şi a avut ca scop promovarea în spaţiul public a drepturilor şi potenţialului copiilor cu Sindrom Down sub forma unui mesaj pozitiv de diversitate şi toleranţă transmis de tânărul Sujeet DESAI din Statele Unite ale Americii.
Sujeet DESAI este absolvent al Academiei de Muzică în Statele Unite, cântă la 7 instrumente, este campion internaţional la Tae Kwon Do, conduce un automobil, trăieşte independent şi s-a născut cu Sindrom Down. El este Ambasador Internaţional al persoanelor cu Sindrom Down, iar în martie 2012, a fost vectorul de imagine al Campaniei implementate de CEDCD – Muzica Dorinţelor Împlinite.
„Premiul Galei Persoanelor cu Dizabilităţi reprezintă pentru noi, echipa CEDCD, o mare onoare, dar în egală măsură şi o mare responsabilitate. Este o onoare pentru că reprezintă o prestigioasă recunoaştere a unui efort intens şi susţinut realizat de echipa noastră şi o recunoaştere a rolulului şi importanţei mandatului pe care îl reprezentăm pe linia drepturilor copiilor cu dizabilităţi. Este în aceeaşi măsură o responsabilitate deoarece standardele acestui premiu reprezintă o provocare pentru acţiunile noastre viitoare. Lupta noastră pentru drepturile copiilor cu dizabilităţi continuă şi ne exprimăm încrederea că noul nostru proiect – O singură Voce pentru Dizabilitate – prin intermediul căruia încercăm să coagulăm societatea civilă şi părinţii pentru un nou proiect de lege destinat drepturilor copiilor cu dizabilităţi, să se ridice la înălţime standardelor acestui premiu”, a declarat Mădălina Turza, preşedinte CEDCD.
Organizatoreii acestei Campanii sunt: Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, Sensiblu, Rantrop and Straton, Hotel Levor, Radio România, TVR, Asociaţia Română de Relaţii Publice, precum şi numeroşilor artişti de prestigiu care s-au raliat cauzei noastre: Paula Seling, actorul Valentin Teodosiu, dirijorii Tiberiu Oprea şi Ionel Tudor, Orchestra de Cameră Radio, Big Band Radio, doamnei Cristina Anghelescu, prim-violonista Radio România.
Sursa: Televiziunea Medicala