Compoziţia, structura şi domeniile de utilizare ale ceramicilor dentare

1

ceramica dentaraDin punct de vedere structural, ceramică dentară conţine o fază cristalină şi o fază sticloasă bazate pe structura tetraedrica a siliciului care conţine ionul Şi 4+ central cu patru ioni de O-. Legăturile nu sunt strânse, având caracteristici atât covalente cât şi ionice.

Ceramica dentară obişnuită are o natură sticloasă cu o gamă cristalină restrânsă. Singurul tip de ceramică pur cristalină folosită în prezent este Alumina. (Al2O3) care este unul dintre cei mai duri oxizi cunoscuţi. Ceramicile compuse dintr-un singur element sunt rare. Diamantul este un tip de astfel de ceramică, cel mai dur material folosit pentru tăierea smaltului. Ceramicile sunt folosite într-o gamă largă în medicină dentară datorită dublului lor rol: rezistenta şi estetică.

 Compoziţia anorganică de bază a dinţilor şi a oaselor este ceramică – hidroxiapatita

Prin urmare, ceramicile precum hidroxiapatita sau wollastonitul sunt folosite ca materiale pentru adiţie osoasă. Există o paletă largă de tehnici de sintetizare chimică umedă, sol-gel, metode hidrotermale.

De asemenea sunt folosite ca particule de înglobare pentru alte materiale interne precum polimerii sau acoperirea implanturilor metalice. Aceste tipuri de ceramici se numesc bioceramici. Există două mari tipuri de ceramici: inerte (ex: Alumina) şi bioactive (hidroxiapatita). Avestea pot fi resorbabile (trifosfatul de calciu) sau non-resorbabile (Zirconia).

Cimenturile dentare sunt în principiu sticle. Iniţial, cimenturile silicat au fost primele introduse. Acestea constituie primul ciment dentar în care a fost încorporat elementul sticlos. Pulberea cimentului conţine sticlă de siliciu, alumina şi fluoruri. Lichidul este o soluţie apoasă din acid fosforic cu saruri-tampon. Ionii de fluor eliberaţi de ciment sunt responsabili de proprietăţile anticarioase. Dar folosirea lor a fost întreruptă din cauza pH-ului scăzut din timpul prizei care afecta pulpa dentară.

În cimenturile glasionomere sticlă formează umplutură, iar polimerii acizi – matricea. Reacţia este una de tip acid-bază. De obicei acestea se prezintă sub formă de pudră (care conţine sticlă) şi lichid (ce conţine un acid – precum acidul poliacrilic). Atunci când sunt amestecate, acidul din lichid gravează sticlă şi reacţionează cu calciul şi alte săruri formatoare de ioni – cimentul întărindu-se. Cimenturile ionomere de sticla sunt materiale de restaurare directă (aplicate de medic în cabinet; restaurarea indirectă presupune intervenţia laboratorului). Ele sunt avantajoase pentru că sunt uşor de manipulat, eliberează fluor cu acţiune anti-carioasa, sunt estetice şi adera la dinte prin mecanism chimic.

Folosirea ceramicilor în restaurările dentare este încurajată de biocompatibilitate, estetică, durabilitate şi adaptare facilă.

Specialitatea ceramicii dentare încorporează abilitatea mimării dintelui natural prin culoare, transluciditate şi rezistenţă. Stabilitatea intraorală a ceramicilor şi rezistenţa la uzura împreună cu rezistenţa în timp conferă avantaje majore.

sursa: Clinica de medicină dentară DentalWay

Share.

1 Comment

  1. Pingback: Dinti ficsi intr-o zi: “SKY fast & fixed – Un nou concept terapeutic” (VIDEO) • VoxMedical | Viata si sanatate

Leave A Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.