Chirurgia laparoscopica in ginecologie - Televiziunea Medicala

Chirurgia laparoscopica in ginecologie (VIDEO)

0

Timisoara a gazduit la acest final de saptamana cel de-al II-lea Congres National de Chirurgie Minim Invaziva în Ginecologie intitulat Performanţe şi Perspective in Endoscopia Ginecologica. Subiectele de baza ale discutiilor au vizat histerectomia laparoscopică, tehnicile de vârf in cancerul ginecologic și folosirea roboticii în astfel de situatii.

Avantajele chirurgiei laparoscopice in ginecologie

Costurile mici, spitalizarea scurta si recuperare rapida pentru pacient reprezinta argumentele promovarii chirurgiei laparoscopice si in ginecologie.

“In primul rand, multumesc participantilor ca sunt prezenti astazi la Timisoara. Peste 300 de participanti din Romania si peste 50 de participanti din strainatate, nume de prim rang ale chirurgiei laparoscopice din lume. Am organizat doua zile de comunicari, de sesiuni stiintifice, ziua de joi si ziua de vineri, iar astazi, ca o premiera pentru congresele noastre este transmiterea live care va avea loc simultan din Franta si Romania, iar in cursul dupa-amiezii vor mai avea loc doua transmisii live, de la Spitalul Judetean Timisoara, efectuate in colaborare intre echipe de medici romani si echipe de medici straini. Deci putem spune ca pacientele beneficiaza de tratament de ultima generatie in chirurgia laparoscopica, cu echipe mixte romano-straine”, a spus conf.dr. Marius Craina, medic primar obstetrica ginecologie.

Chirurgia laparoscopica

Chirurgia laparoscopica are astazi aplicatii tot mai multe, inclusiv in ginecologie.

Toata patologia ginecologica se trateaza astazi  prin chirurgie laparoscopica

“Pentru astazi am ales trei interventii chirurgicale diferite. Prima,  este vorba de o domnisoara tanara, de douazeci si cativa de ani, 23-24 de ani, care are un nodul fibromatos care va fi extirpat prin chirurgie laparoscopica. A doua pacienta este in varsta de peste 40 de ani si necesita, in urma simptomatologiei pe care o prezinta, o histerectomie totala, iar a treia pacienta care va fi operata este o doamna mai in varsta cu un adenocarcinom uterin, adica un cancer de corp uterin, deci practic putem spune ca trei dintre indicatiiile chirurgiei laparoscopice vor fi realizate astazi la Timisoara, prin acest abord chirurgical”, a  mai declarant conf.dr. Marius Craina.

Acesta spune ca mesajul conferintei il reprezinta tocmai promovarea chirurgiei laparoscopice in randul generatiilor viitoare de medici.

autor: DELIA SESCU BARBU

GALERIE FOTO:

Share.

Leave A Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.