Cimbrul – planta medicinala

0

1061_articolCimbrul este o plantă medicinală străveche, se spune că protejează şi conferă invulnerabilitate faţă de boli. .Cine nu-i cunoaşte aroma, care la vremea toamnei şi a conservelor se răspândeşte peste bucătarii şi cămări?  Dar la fel ca toate ierburile bune de hrană, cimbrul este totodată şi una din cele mai puternice plante medicinale, despre care egiptenii spuneau că dăruieşte invulnerabilitate faţă de boli.

Exista două specii de cimbru, două plante diferite, înrudite prin miros şi prin proprietăţile lor terapeutice, dar foarte clar delimitate din punct de vedere botanic: cimbrul de cultură (Thymus vulgaris), cu un miros înţepător şi mai aspru, care îl face să fie folosit doar că remediu de sănătate, şi cimbrul de grădină (Satureja hortensis), cu o aromă mai blândă şi foarte plăcută, care îl face foarte apreciat, deopotrivă în bucătăria şi în medicină populară românească.

Cimbrul de cultura este o plantă originară din Grecia, de nici patruzeci de centimetri înălţime, cu flori mici, de culoare roz-pal, care apar de la mijlocul verii şi până toamna târziu. Se folosesc tulpinile înflorite, care se recoltează, în octombrie, şi se pun la uscat pentru a fi folosite tot timpul iernii. Cimbrul de cultură este un adevărat antibiotic natural, care nu numai că distruge majoritatea bacteriilor şi microorganismelor dăunătoare, dar întăreşte şi capacitatea organismului de a se autoapăra, făcându-l mai puternic.

Aplicaţii terapeutice interne ale cimbrului de cultura: bronsita acută şi cronică, tuse convulsivă – că remediu de urgenţă se administrează câteva înghiţituri de infuzie fierbinte, cu efecte bronhodilatatoare, expectorante şi calmante rapide. Pentru un tratament de lungă durată se recomandă pulberea, din care se ia de trei ori pe zi câte o linguriţă rasă. Tratamentul durează 4 săptămâni. Suplimentar se fac bai fierbinţi cu infuzie de cimbru, care au efecte puternice de întărire a imunităţii.

Astm, pneumonie, infecţii respiratorii recidivante – se administrează uleiul volatil, câte 2 picături de 3 ori pe zi, în cure de 10-20 de zile. Este un antibiotic şi bronhodilatator redutabil. Administrat în acelaşi fel, este şi un extraordinar adjuvant în tratamentul tuberculozei.

Colita de fermentaţie şi de putrefacţie – se ia o linguriţă rasă de pulbere de cimbru de cultură de patru ori pe zi. Tratamentul durează între 10 şi 21 de zile, putând fi reluat de câte ori este nevoie.

Infecţii renale şi urinare – cimbrul de cultură se poate lua la întrecere în această categorie de afecţiuni cu cele mai puternice antibiotice. Se foloseşte uleiul volatil, din care se iau 2-3 picături, în miere, de trei ori pe zi. Pentru tratarea bolilor renale cronice se foloseşte extractul alcoolic de cimbru de cultură, din care se administrează de patru ori pe zi câte o linguriţă diluată în jumătate de pahar de apă, în cure de 60-90 de zile. Acest extract alcoolic nu numai că distruge microorganismele care afectează rinichii şi vezica, ci şi stimulează activitatea renală.

Viermi intestinali, infecţii cu Giardia lamblia – o combinaţie imbatabilă în tratarea acestei categorii de boli este cea dintre cimbrul de cultură şi pelin. Pulberea celor două plante se amestecă în părţi egale şi se pune apoi într-un borcan care se închide ermetic. Se administrează câte o linguriţă din acest amestec, pe stomacul gol, de patru ori pe zi. Tratamentul se face vreme de trei săptămâni, iar dacă mai este necesar, se poate relua după 10-12 zile de pauză. Aplicaţii externeRani, ulcere pe piele – se fac spălaturi cu extract alcoolic de cimbru. Acest extract are un efect antiinfecţios foarte puternic şi este, de asemenea, un cicatrizant destul de bun.

Circulaţie periferică deficitara – se fac bai fierbinţi cu infuzie de cimbru (5 litri la o cadă cu apă). Aceste bai făcute săptămânal activează puternic circulaţia, măresc căldura organismului şi întăresc sistemul imunitar. Reumatism – se pun cataplasme fierbinţi cu cimbru pe locul afectat. Are efecte calmante şi antialgice.

Efectele psihologice ale cimbrului de cultura

În Grecia antică, cimbrul era un ingredient indispensabil în alimentaţia tinerilor războinici, cărora – se spunea – le amplifica încrederea în sine şi curajul. Medicii greci, şi apoi cei ai Evului Mediu, foloseau cimbrul pentru pacienţii slăbiţi fizic şi psihic, pentru efectele sale tonice şi revigorante.

În medicină macrobiotică se recomandă consumul de cimbru pentru amplificarea capacităţii de control al emoţiilor şi întărirea imunităţii la stresul psihic.

Precauţii şi contraindicatii:

Supradozat, cimbrul de cultură, şi mai ales uleiul volatil extras din el, da reacţii adverse extrem de puternice: convulsii, vărsături, dureri abdominale puternice, delir. În general, cimbrul de cultură este contraindicat în cazurile de colon iritabil, ulcer gastric şi gastrita hiper-acida.

Cimbrul de gradină se cunoaşte foarte bine din piaţa: are frunzele de un verde închis, înguste şi foarte aromate, florile sunt albe şi grupate câte 3-4. Înfloreşte la sfârşit de septembrie – început de octombrie, şi tot acum se culege cu tot cu tulpina şi se pune în mănunchiuri la uscat. Cimbrul de grădină a fost adus la noi cu mai bine de două mii de ani în urmă, din Imperiul Roman, unde era la mare cinste. În medicină populară românească este un adevărat panaceu pentru digestie şi pentru metabolism.

Aplicaţii terapeutice interne ale cimbrului de gradina: indigestie şi tulburări digestive pe fond de stres, gastrita hipo-acida – se pune în mâncărurile mai grele cimbru din belşug.

Sursa: Televiziunea Medicala

Share.

Leave A Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.