Cinci posturi deblocate pentru Agenţia de Transplant

Cinci posturi deblocate pentru Agenţia de Transplant, care vor fi ocupate prin concurs

0

Cinci posturi au fost deblocate pentru Agenţia Naţională de Transplant, care urmeză să fie ocupate prin concurs, a anunțat ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu.

Agentia Nationala de Transplant

Acesta precizează că va căuta soluţii şi pentru alte domenii din sănătate unde există o lipsă acută de personal, conform MEDIAFAX.

“Ştiu cât de importantă este activitatea pe care cei de la Agenţia de Transplant o desfăşoară. Din păcate, actele normative din anii 2009 – 2013 au blocat posturile şi nu se puteau face angajări. Am găsit soluţia deblocării prin redistribuire, şi voi căuta soluţii şi pentru alte domenii din sănătate unde există o lipsă acută de personal, pentru că pacienţii au dreptul la cele mai bune condiţii de tratament şi, în acest caz, de cele mai bune condiţii de realizare a acestor operaţii extrem de complicate”, a spus ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu.

Pentru cele cinci posturi va fi organizat concurs conform prevederilor legale, alocările bugetare necesare pentru acestea fiind deblocate prin redistribuire de la alte unităţi finanţate integral de la bugetul de stat, a precizat Ministerul Sănătăţii, într-un comunicat de presă.

Agenţia Naţională de Transplant este desemnată ca unitate de asistenţă tehnică şi management al Programului Naţional de Transplant. ANT coordonează întreaga activitate de transplant prin centrele regionale din Bucureşti, Cluj, Constanţa, Târgu Mureş, Iaşi şi Timişoara.

sursa: mediafax.ro

Share.

Leave A Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.