Concursul de intrare in Rezidentiat se va desfasura pe 25 noiembrie 2012

0

1448_articolConcursul de intrare în Rezidențiat se va desfășura în data de 25 noiembrie2012. Dată a fost stabilită în urma discuțiilor ministrului Sănătății, dr. Vasile Cepoi cu reprezentanții Universităților de Medicină și Farmacie, potrivit unui comunicat de presă remis SănătateaTv.ro.

La fel ca în 2011, şi în 2012, concursul se va desfăşura, descentralizat, în şase centre universitare din ţară: Bucureşti, Iaşi, Cluj-Napoca, Tg. Mureş, Timişoara şi Craiova pentru toate domeniile, respectiv medicină, medicină dentară şi farmacie, pe baza aceleiaşi bibliografii şi tematici. Acestea sunt deja publicate pe pagina de web a Ministerului Sănătăţii, www.ms.ro şi în publicaţia de specialitate, Viaţa Medicală şi pot fi consultate. Conform discuţiilor, fiecărui centru universitar îi vor fi arondate şi judeţele pentru care se organizează rezidenţiat pe post.

“Noutatea din acest an este aceea că vom organiza concurs de rezidenţiat pe post şi pentru spitalele clinice, nu numai pentru spitalele mici, ca un element de susţinere a tinerilor medici pentru continuarea carierei profesionale în ţară. De asemenea, numărul posturilor scoase la concurs nu se va mai stabili aleator, numai pe criterii istorice, ci în funcţie de dinamică de personal din ultima perioadă”, a declarat dr.Vasile Cepoi, ministrul Sănătăţii.

Detaliile privind numărul locurilor, al posturilor scoase la concurs, precum şi perioada de înscriere sau condiţiile care trebuie îndeplinite pentru înscrierea în concurs vor fi publicate în prima parte a lunii octombrie a.c., pe pagina oficială de web www.rezidentiatinfo.ro şi în mass-media.

Sursa: Televiziunea Medicala

Share.

Leave A Reply