Incepe Congresul UMF Carol Davila, catalogat drept cea mai ampla manifestare din punct de vedere profesional, stiintific si de cercetare in aria medicala din Romania!
Congresul UMF Carol Davila va reuni la Bucuresti, in perioada 2 – 4 iunie, peste 4.000 de participanti: studenti, rezidenti, cercetatori, medici specialisti, medici de familie si cadre didactice consacrate.
“Pe de o parte asistam la cea mai ampla manifestare din punct de vedere profesional, stiintific si de cercetare in aria medicala din Romania, iar pe de alta parte configuram singura manifestare stiintifica in care sunt coagulate toate specialitatile medicale”, a declarat academicianul Ioanel Sinescu, rector al UMF Carol Davila din Bucuresti. Acesta a adaugat ca “vor fi prezente si cadre didactice membre ale comunitatii universitare care si-au incetat activitatea didactica de facto, dar amprenta formatiei lor profesionala si stiintifica si continuitatea in activitati conexe comunitatii universitare, confera acestui eveniment un plus de valoare dublat de experienta”.
Congresul UMF Carol Davila, in cateva date:
– 50 de sesiuni stiintifice, ce se vor desfasura concomitent, in 5 sali de conferinte;
– vor fi prezentate 400 lucrari originale, cu nouă mai multe decat cele inregistrate la editia anterioara;
– acestea vor cuprinde teme din 15 discipline medicale, cinci dintre acestea fiind din domeniul chirurgical chirurgie generala, oncologie, ortopedie, ginecologie, urologie), alaturi de alte discipline medicale: oncologie, cardiologie, boli infectioase, medicina interna, medicina de familie, pneumologie, diabet, gastroenterologie, neurologie si farmacologie;
Congresul UMF Carol Davila, creditat cu 10 puncte EMC (Educatie Medicala Continua), are ca noutate, comparativ cu editiile anterioare, pe langa complexitatea lucrarilor stiintifice ce vor fi prezentate, si “Competitia Tanarului Cercetator”, care presupune prezentarea celor mai bune sase lucrari din cinci specialitati: Medicina Generala, Farmacie, Stomatologie, Specialitati preclinice, Specialitati medicale si Specialitati chirurgicale.
Mai mult, in cadrul acestei editii vor fi decernate sase titluri Honoris Causa reputatilor profesori: Christopher Chapple (Marea Britanie), Frank Huisman (Olanda), Leopold Schmettere (Austria), Vinod Shah (SUA), Dan Atar (Norvegia) si Piotr Radyiszewski (Polonia).
“Participarea unor personalitati de prestigiu din lumea academica mondiala, prin aportul stiintific al acestora contribuie la recunoasterea si personalizarea informationala a acestei menifestari. Totodata, Universitatea noastra isi consolideaza punti de colaborare stiintifica si profesionala cu mari centre de cercetare ale lumii, pozitionandu-se astfel in ierarhia mondiala universitara”, a precizat academicianul Ioanel Sinescu.