Cum decurge prima consultație la medicul ginecolog

1

Consultațiile ginecologice periodice sunt unul dintre aspectele importante ale menținerii sănătății aparatului reproducător feminin. Însă prima întâlnire cu medicul ginecolog, discuția din jurul unui subiect sensibil și consultația în sine pot părea cel puțin intimidante și inconfortabile, dacă nu chiar înfricoșătoare.

Să fiți convinse că medicul va înțelege perfect și va face tot ce îi stă în putință pentru ca această primă consultație să nu fie traumatizantă din punct de vedere emoțional. Dacă veți ști cum va decurge aceasta și cum să vă pregătiți pentru ea, lucrurile vor fi cu mult mai simple decât vă imaginați. Aveți încredere în medicul pe care l-ați ales, pentru că el vă poate deveni unul dintre cei mai buni prieteni, alături de care veți trăi inclusiv bucuria de a deveni mamă.

Până în 21 de ani

De preferat este ca programarea la consultație să fie făcută după terminarea sângerării menstruale. Pentru o tânără care urmează să se prezinte la prima ei consultație ginecologică, medicul va aloca acesteia circa 30 de minute. Dacă aveți vârsta sub 21 de ani, cel mai probabil că nu va fi necesar un examen pelvin sau un test Papanicolau. Indiferent de vârstă, însă, vi se va face un examen fizic general, pentru a fi verificate înălțimea, greutatea și tensiunea arterială, înaintea consultului ginecologic. De obicei, medicul nu efectuează la prima consultație examinarea organelor de reproducere decât dacă pacienta este activă sexual sau dacă reclamă probleme de sănătate (sângerări anormale sau menstre foarte dureroase). Va trebui însă să răspundeți întrebărilor acestuia cu privire la istoricul medical familial, dacă sunteți sau nu activă sexual, la ce vârsta s-au instalat menstrele, dacă acestea sunt regulate sau nu, cât durează, dacă sunt dureroase, dacă v-ați confruntat cu scurgeri vaginale, mâncărimi sau dureri genitale și dacă folosiți mijloace de contracepție. Răspunsurile e bine să fie sincere și cât mai exacte, inclusiv dacă aveți un partener stabil, pentru ca medicul să știe dacă trebuie avute în vedere și bolile cu transmitere sexuală.

Peste 21 de ani

Dacă aveți 21 de ani sau mai mult ori dacă sunteți activă sexual, medicul va efectua un examen pelvin clasic format din trei părți. Pentru buna lui desfășurare pacientei îi va fi recomandat să lase mușchii abdominali să se relaxeze. Prima parte este un examen genital extern care are în atenție labiile, clitorisul și deschiderea vaginală. Consultația se continuă cu un examen vaginal și cervical care se va realiza cu ajutorul valvelor – instrumente care se introduc în vagin pentru a-l extinde și a avea o mai bună vizualizare a pereților vaginali și a colului uterin. Cu acest prilej el va recolta probe (secreție) pentru a stabili care este starea florei vaginale, dar și un eșantion de celule cervicale pentru efectuarea testului Papanicolau. Ambele proceduri sunt nedureroase. Ultima parte a consultației constă în examinarea organelor genitale interne. Pentru aceasta medicul (care, desigur, poartă mănuși de unică folosință) va introduce două degete în vagin, iar cu cealaltă mână va palpa abdomenul pentru a examina ovarele, uterul și trompele uterine. Pacienta va fi întrebată pe parcursul procedurii dacă la palpare apare durere sau disconfort. În funcție de concluziile examenului ginecologic, medicul va putea recomanda investigații suplimentare sau va prescrie tratament, dacă este cazul.

Dr. Andreas Vythoulkas, contributor Televiziunea Medicala

andreas-vythoulkas

Dr. Andreas Vythoulkas este medic specialist obstetrica-ginecologie, cu competente in infertilitatelaparoscopie, ecografie, histeroscopie si colposcopie.

Absolvent al Masteratului din cadrul Clinicii Genesis din Atena, sub coordonarea cunoscutului Dr. Pantos, Dr. Vythoulkas a dobandit expertiza si compentente in probleme de infertilitate si, implicit, in domeniul tehnicilor de reproducere umana asistata.

In prezent, Dr. Vythoulkas este doctorand in Obstetrica-Ginecologie, cu specializare in endometrioza si infertilitate. Doctorul Andreas Vythoulkas este reprezentant in Romania al Clinicii Genesis Atena (Grecia) si detine statutul de membru al Societatii Elene de Obstetrica si Ginecologie si al Federatiei de Medicina Fetala din Londra (Marea Britanie).

https://www.facebook.com/andreas.vythoulkas.md/

Share.

1 Comment

  1. Pingback: Cum decurge prima consultație la medicul ginecolog • VoxMedical | Viata si sanatate

Leave A Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.