Cum să lupţi inteligent cu boala Parkinson

1

boala ParkinsonWeekendul trecut Cluj-Napoca s-a transformat în centrul de interes al discuțiilor pe tema abordării integrate în echipa medic-pacient a bolii Parkinson. Specialiști interesați de cele mai recente progrese inregistrate în acest domeniu s-au aflat alături de pacienții și apropiații lor, care au primit informații de natură practică, menite să îi ajute să facă față provocărilor cotidiene ale acestei afecțiuni. Peste 170 de persoane au luat parte la prezentările din cadrul conferinței Abordarea Integrată a Bolii Parkinson-ediția a IV-a.

Conferința cu public mixt a fost completată de un simpozion adresat exclusiv specialiștilor, a carui tematica s-a axat pe managementul fazelor avansate ale bolii, discutându-se strategii terapeutice ca  tratamentul cu apomorfină, stimularea dopaminergică cu levodopa-carbidopa, stimularea cerebrală profundă, precum și cercetările experimentale în domeniul terapiei cu celule stem în boala Parkinson.

Manifestarea a fost organizată de compania de comunicare medicală Houston NPA pentru Asociația de Luptă împotriva bolii Parkinson, sub egida Societății de Neurologie din România. Conferința Abordarea Integrată a Bolii Parkinson a adus împreună persoane cu boala Parkinson, apropiați ai acestora și profesioniștii implicați în îngrijirea lor și interesați de studiul și managementul acestei afecțiuni. Conferința a fost coordonată științific de Prof. dr. Dafin Mureșanu, președintele Societății de Neurologie din România și președintele Societății pentru Studiul Neuroprotecției și Neuroplasticității.

Alături de acesta au susținut prezentări lideri de opinie în domeniul neurologiei: Prof. dr. Lăcrămioara Perju-Dumbravă, Prof. dr. Angelo Bulboacă, Șef lucrări dr. Jozsef Szasz, Dr. Amalia Ene, dr. Livia Popa, Dr. Camelia Căpușan ,  , Dr. Viorelia Constantin, precum și personalități medicale de renume din alte specialități:  Prof. dr. Daniel David (psihologie), Dr. Jean Ciurea (neurochirurgie), Șef lucrări dr. Dan Fărcaș (cardiologie), Asist. univ. dr. Ana-Maria Bumbea (recuperare medicală).

Conferința Abordarea Integrată a Bolii Parkinson, în cifre:

  • 360 de minute de prezentări științifice și discuții
  • 170 de participanți
  • 70 cadre medicale și alți specialiști în domeniul sănătății
  • 70 pacienți și apropiați ai lor
  • 16 lectori
  • 13 parteneri media
  • 8 credite EMC pentru medici
  • 10 credite EFC pentru farmaciști.

„Această întâlnire este dedicată perfecționării modului de comunicare dintre cei cei ce diagnostichează, tratează și gestionează medical condiția bolnavului cu boală Parkinson și pacienții care constituie Asociația de Luptă împotriva Bolii Parkinson. Există un parteneriat important între Societatea de Neurologie din România și asociația de pacienți. Categoric este nevoie de această întâlnire, deoarece viața în care trăim este deosebit de complexă, apar probleme noi pe care bolnavii ni le aduc la cunoștință, noi le comunicăm ceea ce am reușit să facem pentru ei. În lipsa acestei comunicări, partenerii implicati in gestionarea acestor probleme nu reusesc sa perceapa complet si corect informatiile si datele noi din acest domeniu. (…)Corpul medical are  în vedere aspectele ce tin  de susținerea pacientului cu boala Parkinson, se adapteaza cerințelor și nevoilor sale.. Pot afirma că la nivelul Comisiei  de Neurologie din cadrul Ministerului Sănătății, condusa de Prof. Dr. Ovidiu Bajenaru, am făcut toate demersurile ca terapiile noi să intre pe piața românească iar cele existente sa fie mentinute.a explicat, în cadrul conferinței de presă organizate de Houston NPA, Prof. dr. Dafin Mureșanu, Președintele Societății de Neurologie din România.

Cu toate că simptomatologia clinică este in general clară, în multe situații, noi nu putem preciza cu exactitate daca  avem de-a face cu o boală Parkinson autentică sau un sindrom de tip parkinsonian. Anumite examinari paraclinice pot aduce claritate in diagnosticul pacientilor cu boala Parkinson. (…) Recuperarea pacientului începe o dată cu punerea diagnosticului și înseamnă, în principiu, kinetoterapie și terapie ocupațională, la care se adaugă, încă de la bun început, consilierea psihologică. Kinetoterapia și terapia ocupațională pot întârzia cu până la 16-24 luni inițierea terapiei cu levodopa, care aduce unele efecte secundare. Acest aspect este foarte important deoarece reprezintă practic doi ani din viața pacientului, în care noi protejăm ultima rezervă până la terapia cu levodopa. Pe de altă parte, pacienții cu boală Parkinson au ajuns la aceeași speranță de viață cu ceilalți subiecți, care nu au boală Parkinson, lucru care reprezintă o mare reușită ”. a menționat pentru Houston NPA Prof. dr. Angelo Bulboacă, șeful secției de Neurologie de la Spitalul Clinic de Recuperare din Cluj-Napoca.

Încercăm să integrăm în societate pacienții cu boala Parkinson și să facem ca societatea să înțeleagă ce înseamnă boala Parkinson, să ne accepte că suntem semenii lor, să fim parte din această societate, mai ales că statisticile arată că în 2040 boala Parkinson va fi una dintre cele mai răspândite boli..” a declarat, într-un interviu acordat Houston NPA, Dan Răican, președintele Asociației de Luptă împotriva Bolii Parkinson din România.

 „Pentru mine și soțul meu a fost benefică această conferință, ne-am simțit bine, apreciem eforturile dumneavoastră și programul științific  a fost peste așteptările noastre. Vă mulțumim pentru invitație și am fi onorați să participăm și la alte conferințe. Vă felicităm! spune Maria Popa, pacientă invitată la conferința organizată de Houston NPA.

În 2014, Houston NPA va continua să acopere nevoia de informare medicală corectă a pacienților cu boala Parkinson, organizând pentru aceștia și pentru specialiștii care se ocupă de tratamentul și monitorizarea lor conferințe și workshop-uri pe teme de actualitate și cu caracter practic. În primăvara lui 2014 va avea loc cea de-a cincea ediție a conferinței Abordarea Integrată a Bolii Parkinson, la Timișoara, iar pentru noiembrie Houston NPA pregătește un eveniment axat pe patologia tulburărilor de mișcare.

Sponsorii care au sprijinit ediția a IV-a a conferinței Abordarea Integrată a Bolii Parkinson: Abbvie, UCB, GSK, Polipharma, Ever Neuro Pharma

Parteneri științifici: Societatea Română de NeuroReabilitare, Federația Română de Kinetoterapie, CMR

Parteneri media: Romedic, Formare Medicală, Pagina Medicală, Medical Manager, Medipedia, Edumedical, Doctor.ro, Sfatul Medicului, Health and the City, Ghid Cabinet, Jurnal de Sănătate, Ziarul Făclia, Radio Cluj, Evenimente în Cluj

Share.

1 Comment

  1. Pais George Andrei on

    Pentru Dr. Perju – Dumbrava Lacramioara,implicata in asasinarea lui Dr. Pais George Andrei in 2002 prin darea de false diagnostice pentru evitarea deschiderii unei anchete de cercetare penala impotriva asasinilor, cum este posibil sa ii acordati cea mai mica incredere.Dr. Perju – Dumbrava Lacramioara acopera crimele comunistilor si al securitatii comuniste prin false diagnostice prin care opreste actiunile penale.Este o complice la crime
    Documentele acestor crime exista si pot fi publicate.
    Feriti-va de acesti criminali nepedepsiti, inca pina la acesta ora si face-ti tot posibilul ca Romania sa scape definitiv de aceste gunoaie care isi dau titluri de profesori pentru asi marii salariile din banii natiunii.

Leave A Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.