Cursdepuericultura.ro – primul site din Romania ce prezinta tutoriale despre cresterea nou-nascutului

0

447_articolAsociaţia Scoala mamei Junior organizează în Timişoara de peste 9 ani cursuri prenatale şi de puericultura. Calin Iepure este un tătic care şi el a participat la aceste cursuri în anul 2011. El a realizat importanţă acestor cursuri când Ştefan, copilul lui a ajuns acasă şi a fost surprins să afle în rândul prietenilor, ca ei nu au aflat de existenţa acestor cursuri şi beneficiile lor, pe lângă cele informaţionale. Astfel, Calin a venit cu această iniţiativă de a oferi cursuri online, gratuite pentru toţi părinţii din România, deoarece doar în marile oraşe exista centre unde se livrează aceste cursuri de puericultura. Împreună cu Dr. Vartosu Ioana a realizat acest proiect unic în Romania- www.cursdepuericultura.ro.

Legea concediului paternal nr. 210/1999, aprobată prin H.G. nr. 244/2000 în articolele 6 şi 7 evidențiază faptul că tatăl noului născut poate beneficia de 15 zile, dacă a obținut un atestat de absolvire a unui curs de puericultură.

ARTICOLUL 6

Alin. 1. Tatăl copilului nou-născut, care participă efectiv la îngrijirea acestuia, are dreptul la un concediu paternal plătit de 15 zile lucrătoare (3 săptămâni), prin majorarea duratei concediului paternal de 5 zile lucrătoare cu încă 10 zile lucrătoare, dacă a obținut atestatul de absolvire a unui curs de puericultură.

Alin. 2. Dreptul la majorarea duratei concediului paternal în condițiile alin. 1 se acordă numai o singură dată, indiferent de numărul copiilor titularului.

ARTICOLUL 7

Cursul de puericultură constă în prezentarea unor noțiuni elementare teoretice și practice necesare în vederea îngrijirii copilului mic, în vederea participării efective a tatălui la îngrijirea propriului copil nou-născut. În urma verificării noțiunilor dobândite medicul de familie va elibera atestatul de absolvire a cursului de puericultură.

Site-ul este conceput pentru viitori tătici atât cu informaţii despre îngrijirea sugarului cât şi despre obţinerea atestatului de puericultura. Paşii sunt simpli: intri pe site, urmăreşti videoclipurile, completezi chestionarul şi primeşti atestatul dacă ne-ai demonstrat că ţi-ai însuşit informaţiile necesare.

Pe site-ul www.cursdepuericultura.ro veţi găsi videoclipuri, tutoriale şi poze explicative despre numeroase teme utile.

Sursa: Televiziunea Medicala

Share.

Leave A Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.