Delegație OMS la Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeș Timișoara (VIDEO)

1

O delegație condusă de dr. Heather Papowitz, manager de criza în cadrul Organizației Mondiale a Sănătății, s-a întâlnit în această dimineață cu conducerea Spitalului de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeș Timișoara. Specialistul OMS a vrut să vadă care sunt condițiile de tratament din unitatea sanitară aflată în linia întâi a luptei împotriva SARS-CoV 2, care sunt nevoile medicilor și cum poate ajuta organizația spitalul timișean.
Reprezentantul Organizației Mondiale a Sănătății a vizitat zona unde se fac triajul și evaluarea pacienților COVID 19, radiologia, acolo unde pacienții sunt evaluați imagistic, dar a vrut să afle mai multe informații și despre programul Pandemic Controller, elaborat de dr. Virgil Musta.

“Ne bucurăm să avem astăzi vizita reprezentanților Organizației Mondiale a Sănătății, care doresc să vadă situația reală, în teren, și împreună să analizăm măsurile pe care le-am putea lua astfel încat să ținem sub control pandemia. Totodată, trebuie să vedem și sprijinul pe care OMS îl poate oferi țării noastre”, spune S.L dr. Virgil Musta, șef Secție Boli Infecțioase Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeș Timișoara.

“Vrem să vedem situația în teren, efectiv, dincolo de statistici și de raportări. Să vedem exact ce se întâmplă. Cel mai bine este să lucrăm ca o echipă pentru a sprijini eforturile depuse. Felicităm guvernul că a decis să pună în aplicare măsuri mai dure. Știm că, acum, este o presiune uriașă pe sistemul sanitar. Cel mai important este să ținem scăzut numărul de cazuri, să facem în așa fel încât pacienții să nu ajungă în spitale, să ridicăm presiunea de pe unitățile sanitare. Așa că, această vizită este extrem de importanta și, la final, vom trage concluziile”, spune dr. Heather Papowitz, reprezentant OMS.

“Delegația reprezentanților OMS a ajuns la noi în spital, fiind interesați, în principal, de circuitul pacienților, de metode de diagnostic și tratament, de cum să fim proactivi ca să reușim să stăpânim această pandemie, să începem să avem o pantă de descreștere. Sperăm în ajutorul dânșilor și să vedem că se va termina acest val 4”, spune prof. dr. Cristian Oancea, managerul Spitalului de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeș Timișoara.

Share.

1 Comment

  1. Pingback: Delegație OMS la Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeș Timișoara (VIDEO) • VoxMedical | Viata si sanatate

Leave A Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.