Dezbaterile pentru elaborarea noului proiect legislativ continua la Ministerul Sanatatii

0

848_articolDezbaterile pentru elaborarea noului proiect legislativ privind organizarea şi funcţionarea sistemului sanitar, continuă la Ministerul Sănătăţii.

Astăzi, echipa ministerului s-a întâlnit cu reprezentanţii confederaţiilor patronale reprezentative la nivel naţional.

o   Invitaţia MS a fost onorată doar de membrii UGIR

“Prin noua lege, vrem să stabilim care va fi raportul dintre răspunderea individului pentru Sănătate şi cea a statului”, au declarat oficialii MS în timpul întâlnirii.

Reprezentanţii patronatelor şi-au arătat disponibilitatea de a participa la grupurile de lucru care se vor organiza pentru elaborarea noii legislaţii din domeniul sanitar şi au apreciat transparenţa autorităţilor în noul demers.

Aceştia au fost interesaţi în special de elaborarea pachetului de servicii de bază, dar şi de modul în care va fi colectat şi gestionat Fondul Naţional Unic de Asigurări de Sănătate. În opinia reprezentanţilor patronatelor, acest Fond trebuie să rămână independent faţă de bugetul consolidat al statului.

O altă propunere a venit din partea reprezentanţilor producătorilor de tutun care solicită ca taxa pe viciu să rămână la aceleaşi valori ca în prezent.

Alte teme de interes dezbătute au fost cele care privesc forma de organizare a sistemului asigurărilor sociale de sănătate.

Dezbaterile pe tema elaborării proiectului de act normativ privind organizarea şi funcţionarea sistemului sanitar vor continua, conform calendarului de consultări.

Sursa: Televiziunea medicala

Share.

Leave A Reply