Distonia în prim plan,un workshop de succes al Asociației Children'sJoy

Distonia în prim plan,un workshop de succes al Asociației Children’sJoy

1

Cu ocazia lunii de conștientizare a distoniilor neuromusculare a fost organizat acest eveniment pe parcursul weekend-ului 23-25 septembrie.
Aceste zile au avut un program plin de activități, începând cu workshop-ul de hidrokinetoterapie coordonat de FZKT.

Csilla Molnàr care a prezentat studiul de caz al unei paciente cu distonii dar si exerciții specifice care se realizează în apă și a pus accent pe beneficiile obtinute prin hidroterapie. Între workshop-uri psihoterapeuta de familie și cuplu Simona Elena Popa din Timișoara a realizat exerciții de realxare cu persoanele prezente,tot aceasta coordonând sesiunea de Psihoterapie de a doua zi ,având ca tema de prezentare “Reziliența” prin care celor prezenți le-a fost transmis că au capacitatea de a se adapta unei situatii stresante sau de criză,la schimbare.Un workshop inedit a fost cel de teatru imaginativ sub coordonarea prof.dr.habil .Anca Doina Ciobotaru ,,Ramele schimbării “unde tema abordată a fost empatia,conexiunea,relația medic-pacient,acesta fiind urmat de lansarea filmului “Copacul interior”,după piesa de teatru cu același nume care a avut premiera la Iași.

A doua zi de workshop a inclus sesiunea de Psihoterapie urmată de cea de fiziokinetorapie în care BFKZT-Doru Roxin a vorbit despre atitudinea pe care pacienții ar fi bine să o abordeze atunci când încep un program de reabilitare ,a discutat despre câteva principii care sporesc reabilitarea dar și exerciții practice ,simple care se pot realiza la domiciliu.

Sesiunea de sport a fost coordonată de Crainic Marius,sportiv de performanță,antrenor de sporturi de contact și voluntar în asociație.Programul realizat de Crainic Marius este unul care poate fi realizat de pacienții cu distonii începători dar poate fi adaptat în funcție de condiția fizică a fiecăruia.

distonia

A urmat sesiunea de kinetoterapie unde kinetoterapeuta Cătălina Dangulea a realizat câteva trasee specifice împreună cu pacienții și aparținători pentru îmbunătățirea posturii acestora.De asemenea a fost lansată a IV-a ediție a revistei Distonia Național care cuprinde ultimele noutăți și activități ale asociației, informații de la specialiști.Persoanele prezente au avut ocazia sa achiziționeze obiecte realizatate de Sabina Gall care lucrează voluntar iar fondurile strânse din vânzarea frumoaselor obiecte le direcționează asociației.

distonia

“Workshop-ul a fost o experiență inedită, având o altă abordare decât cea obișnuită până în prezent.Scopul acestuia a fost atât de transmite informații noi dar și de a conecta pacienții între ei,de a ne arăta suportul și de a cunoaște nevoile acestora.Viața cu distonie este una destul de dificil de gestionat și acceptat.Cu toții ne dorim să fim acceptați iubiți,înțeleși de aceea consider că acestea sunt evenimentele care contează pentru fiecare dintre noi,de unde plecăm mai îmbogățiți”, spune Cătălina Crainic, președinte al asociației dar și organizatoare a evenimentului.

distonia

Evenimentul a avut loc în Domeniul Daneș,lângă Sighișoara pentru că doritorii să poată face și echitație în programul workshop-ului dar să se și delecteze în frumoasă locație aleasă de organizatori .

Share.

1 Comment

  1. Pingback: Distonia în prim plan,un workshop de succes al Asociației Children’sJoy • VoxMedical | Viata si sanatate

Leave A Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.