Dosarul Electronic de Sănătate ajunge la medici și pacienți (VIDEO)

0

Reprezentanți  ai Casei Naționale de Asigurări de Sănătate  au susținut, miercuri, la Timișoara, conferința de lansare a proiectului Sistem informatic integrat pentru Dosarul Electronic de Sănătate. Peste o sută de medici de familie din Timiș s-au aflat la prezentare și au putut afla detalii privind Dosarul Electronic de Sănătate și funcționarea acestuia. Conform reprezentanților Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, obiectivul  proiectului ce vizează Dosarul Electronic de Sănătate, îl reprezintă creșterea calității serviciilor medicale din România .

Avem onoarea de a, să zicem, începe la Timișoara prezentarea Dosarului Electronic de Sănătate (DES), un ultim proiect din trilogia dosarului de IT Medical dezvoltat de Casa Națională de Asigurări de Sănătate și care, practic, nu este un proiect eminamente contabilo-financiar al Casei, este un proiect medical, având la bază date medicale, care sunt ale pacientului, iar cei doi actori, unici accesatori ai sistemului sunt pacientul și respectiv medicul curant”, spune dr. Marius Octavian Filip, medic expert onorific al CNAS, responsabil pentru promovarea proiectului Dosarul Electronic de Sănătate.

card de sanatate

Dosarului Electronic de Sănătate: „Efortul pe care îl fac acum de a introduce, conform legislației în vigoare, actul lor medical pe o formă scrisă, va fi transmisă într-o formă digitală, iar odată ce acest lucru va deveni eminamente funcțional vom avea un argument pentru a negocia cu partea birocratică a sistemului ca să renunțăm la partea de hârtie, la vestitele registre, la vestitele fișe, accesabilitatea fiind mult mai ușoară și portabilitatea datelor medicale fiind mult mai bună decât până acuma, respectiv pacientul nemaifiind necesar pentru el să care documente dintr-o parte în alta, să-și amintească pe unde le-a lăsat, pe unde le-a pierdut, și mai ale să nu repete investigații, ceea ce e o chestiune destul de importantă pentru că oamenii o ignoră în ziua de astăzi, își iau investigații prea multe, se iradiază prea mult, lucru care este ineficient în primul rând pentru sănătatea lor, dar și pentru costurile sistemului și ale lor personale”.

Dosarului Electronic de Sănătate: Farmecul soft-ului, ca să zic așa, este că el poate fi folosit ca o alternativă publică-privată, inclusiv de pe smartphone-uri și de pe tabletă. Condiția este ca tabletele respective, dacă sunt utilizate de medici, să aibă semnătură electronică încorporată, sau să fie niște telefoane securizate, înregistrate, cum probabil vor fi la sistemul de salvare-ambulanță, iar pentru pacient accesibilitatea este nelimitată în sensul că, dacă are matricea de securitate, care o să o vedeți în prezentare, accesibilitatea se poate face de oriunde din lume, având în vedere că telefonul are acces la internet, el poate deschide dosarul și poate prezenta medicului curant datele din dosarul respectiv.

Cardul de sănătate vine ca o completare a dosarului și o parte din datele care, conform legii se găsesc pe card, sau ar trebui să se regăsească pe card, se regăsesc în dosar. Deci dacă nu le avem pe card, le găsim în dosar, sau invers. Nu întotdeauna cărăm cardul cu noi, și mai ales în urgență, puțină lume cară și buletinul. Ca atare, dacă doamne ferește se ajunge la camera de gardă, medicul are facilitatea, știind codul numeric personal, să acceseze dosarul fără niciun fel de restricție, este zona liberă a lui, unde găsește toate elementele necesare în urgență: alergii, proteze interne, patologii, ultima medicație. Toate aceste elemente, în urgență sunt de mare ajutor medicului pentru pacient”, mai spune dr. Marius Octavian Filip, medic expert onorific al CNAS, responsabil pentru promovarea proiectului Dosarul Electronic de Sănătate.

dosarul electronic de sanatate

Dosarul Electronic de Sănătate „este o inițiativă foarte bine venită din partea Casei de Asigurări, noi și lucrăm cu sistemul SIUI, care este un sistem pus la punct, și este foarte important mai ales pentru pacient, cât și pentru atitudinea medicului la care va ajunge acel pacient.

Foarte multă lume, în mod greșit spune că va fi mai greu. Nu va fi mai greu, va fi mai ușor.  Pentru că în orice moment ai situația pacientului tău, chiar dacă nu a fost la tine, el își cunoaște propria situație pentru că își poate accesa datele din dosarul medical și este foarte important mai ales pentru situațiile de urgență.

Mă gândesc că, începând cu anul 2015, el (Dosarul Electronic de Sănătate – n.r.) va intra definitiv în funcțiune. Probabil până atunci va fi o experimentare cu anumite locații pilot ca să se vadă cum va funcționa acest sistem”, spune dr. Marinconi Marcu Flavia, medic de familie din Făget.

autor: DELIA SESCU BARBU

GALERIA FOTO:

Share.

Leave A Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.