EXCLUSIV: “Portia de Sanatate” – cu Angela Novacescu – Ciprian Isacu, Grand Hopital de Charleroi din Belgia (VIDEO)

1

A plecat de trei decenii din țară, dar nu a uitat că e român. Este vorba despre medicul Ciprian Isacu, specialist în chirurgie plastică, estetică și reconstructivă, stabilit acum în Belgia. Este responsabilul unității chirurgicale din cadrul Secției de Arși a Spitalului din Charleroi, locul în care au ajuns pacienți răniți în Clubul Colectiv. A pus pe picioare bolnavi cărora, în România, nu li se mai dădea nicio șansă și indiferent de piedicile birocratice și-a îndreptat ochii către pacientul român chiar dacă a fost nevoit să scoată bani din buzunar. Care este povestea medicului Ciprian Iascu, cum descrie sistemul sanitar pe care l-a lăsat în urmă și ce ar schimba astfel încât românilor să le fie mai bine, odată ce trec pragul spitalelor, aflați din materialul următor.

“Eu sunt român și am ajuns acum 30 de ani la Bordeaux. Lăsând înapoi în țară aveam o situație confortabilă, dar am zis de ce nu. Am avut o șansă. Toți au visat să plece, unii au avut curaj, alții nu. Unii au reușit alți nu. Am ajuns în franța, m-am luptat ca nimeni, de trei ori mai mult, am refuzat să reiau studiile, am dat toate examenele ca niște francezi obișnuți pe care le-am luat primul și am ajuns medic primar în România la Bordeaux. Am plecat în vizită la prieteni am câștigat niște expoziții de desen și de pictură în Nordul Franței, am câștigat bani seriosși și după aceea am ajuns într-un spital unde un prieten de-al meu era medic acolo și m-a întrebat, băi ce faci în România. Și i-am zis uite asta, asta, asta, de ce nu vii și tu aici? Nici din lipstă de patriotism, nici pentru bani, pentru Dumnezeu știe cât am tras, am vrut altceva, m-am confruntat cu sistemul medical, am lucrat la Spitalul din Port din Constanța, am lucrat la Spitalul de la Balotești, am făcut turul și am zis o viață am și hai să văd dacă merge. Putea să nu meargă, cunosc o grămadă la care nu a mers. Nu am plecat din disperare, am plecat din curiozitate și nici nu aveam copii, am o fată și un băiat dovadă, fata mea a făcut Medicină Dentară la Cluj și fiul meu a încercat Medicină Generală la București și acum după un an l-au acceptat la Cluj la Medicină Dentară.

Ciprian Isacu

Aici facem tot ce se face la nivel mondial. Avem un heliport și o bună parte din partea asta de frontieră cu Franța vin la noi din Franța, am în permanență unul doi pacienți care vin din franța pentru că e cel mai apropiat centru de arsi francez e ori  la Lille ori la Messe. Avem 10 paturi, boxe de două sau de o persoană, toate 10 pot fi transformate în reanimare, avem opt infirmiere, un reanimator anestezist și un chirurg pe zi. Fără să fiu răutăcios, cu echipa asta merge dovadă că luăm pacienți din România din spitale care au 20 de chirurgi, 20 de anesteziști pentru șase paturi. 

Ciprian Isacu

La ce folosește banca de piele? Pielea este organul cel mai rejectat din organism, mai rejectat ca o grefă de inimă, dar pe de altă parte pielea esrte pansamentul biologic cel mai de calitate, în general, mai puțin la bătrâni care sunt imunodeficienți, grefa asta de piele o ridicăm după o săptămână. Se poate și încrusta. Ești obligat să o retragi. Deci avem tot ce există ca pansamanet în lumea asta de calitate deși arsura are niște limite, sunt două trei alte adjuvante care ajută la debridate, comprese, nicio mare filosofie. Problema în arsură este să știi să pui bunul diagnostic.

Ciprian Isacu

Acolo sunt nu știu câți, 18, 17 medici și reanimatori și chirurgi și nu știu ce, se calcă pe picioare și fac sâni, și eu fac sâni și buze, și pleoape și sunt singurul care fac sechele de arsură asta e altă treabă,dar o fac pentru că îmi place și pentru că merită și ei o șansă.

Ciprian Isacu

I-aș da pe toți afară și aș pune niște tineri care vor să facă treabă pentru că nu e mare filosofie. Trebuie să ai talent și bunăvoință și dragoste de meserie.”, a spus medicul Ciprian Iascu, specialist în chirurgie plastică, Grand Hopital de Charleroi din Belgia.

Share.

1 Comment

  1. Pingback: EXCLUSIV: “Portia de Sanatate” – cu Angela Novacescu – Ciprian Isacu, Grand Hopital de Charleroi din Belgia (VIDEO) • VoxMedical | Viata si sanatate

Leave A Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.