In premiera in medicina dentara romaneasca s-a lansat un sistem de telemedicina

0

1239_articolUniunea Naţională a Asociaţiilor Stomatologice a lansat, în premieră în medicină dentară românească, un sistem de telemedicină, considerat un deschizător de drumuri, anunţă paginamedicala.ro. El presupune o discuţie video live între un grup de experţi şi un medic dentist cu privire la managementul unor cazuri speciale de tratament.

“Lansăm pentru prima dată în acest domeniu un program de telemedicina. Este un program profesional care vine în sprijinul colegilor noştri, din punct de vedere al educaţiei medicale continue şi care are şi repercursiuni directe asupra calităţii tratamentului pacienţilor noştri”, a declarat dr. Alexandru Brezoescu, directorul executiv UNAS.

Scopul acestui sistem este, pe de o parte de a forma medicii, oferindu-le acces la informaţii din experienţa colegilor lor şi, pe de altă parte, de a le prezenta cea mai bună metodă terapetica pentru pacient.

“În România era nevoie de un astfel de sistem care să faciliteze accesul medicilor dentişti la informaţie şi consultanta medicală de specialitate. Platforma pune la dispoziţia medicului dentist solicitant specialişti recunoscuţi din toate domeniile medicinei dentare în vederea oferirii de soluţii terapeutice complexe. Sunt cazuri medicale care necesită o abordare terapeutică interdisciplinară, iar scopul fiecărui medic este acela de a oferi pacientului cel mai eficient tratament medical adaptat necesitaţilor acestuia”, a declarat prof. Dr Alexandru Petre, preşedintele UNAS.

Sursa: paginamedicala.ro

Share.

Leave A Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.