Incepe, intr-un moment de cumpana, Saptamana Europeana a Vaccinarii

0

Luni incepe Saptamana Europeana a Vaccinarii! In ultimii ani au fost realizate multe in domeniu, insa nerealizarile atarna greu. Si in Romania se constata scaderea numarului de vaccinari, in urma campaniilor sustinute impotriva imunizarii!

Tema campaniei este: Angajament pentru imunizare – cum poate Europa sa elimine bolile care pot fi prevenite prin vaccinare?

”Lacune in acoperirea vaccinala persista in toate tarile. in timp ce, succesul programelor de imunizare in controlul bolilor care pot fi prevenite prin vaccinare a condus la faptul ca multi parinti şi profesionişti din domeniul sanatatii sa nu se mai teama de aceste boli, increderea publicului in vaccinuri a fost afectata de diverse grupuri, site-uri web sau de catre presa, care au pus sub semnul intrebarii necesitatea şi siguranta vaccinarii”, se arata intr-un material comun realizat de Ministerul Sanatatii, Institutul National de Sanatate Publica si alte institutii cu atributii in domeniu, de Saptamana Europeana a Vaccinarii (20-25 aprilie).

A scazut angajamentul politic fata de imunizare

In procesul de stabilire a prioritatilor pentru sanatate, angajamentul politic fata de imunizare a scazut. Este necesar ca sprijinul politic puternic pentru imunizare sa fie mentinut, altfel Europa risca reaparitia bolilor foarte contagioase care vor cauza imbolnaviri, dizabilitati şi decese şi, vor plasa o povara considerabila asupra sistemelor de sanatate, arata specialistii.

”Epidemiile recente de rujeola şi rubeola accentueaza responsabilitatea regionala pe care toti trebuie sa ne-o asumam, pentru a mentine sub control bolile care pot fi prevenite prin vaccinare.Vaccinarea salveaza milioane de vieti in fiecare an şi, acest succes al sanatatii publice, trebuie sustinut. Cu toate acestea, unul din cinci copii şi multi adulti, nu sunt vaccinati corespunzator”, se arata in materialul de Saptamana Europeana a Vaccinarii.

Lipsa cunoştintelor privind vaccinarea este un motiv cheie pentru care multi adulti decid, in mod conştient, sa nu se vaccineze sau sa nu-şi vaccineze copiii. Este imperativ necesar ca toate tarile din Europa sa furnizeze informatii clare, corecte şi echilibrate despre riscurile bolilor şi beneficiile vaccinurilor, considera specialistii din Sanatate, la nivel european.

Romania, inainte de Saptamana Europeana a Vaccinarii: se lucreaza la un proiect pentru a contrabalansa scaderea numarului de vaccinari

Ministerul Sanatatii a anuntat chiar acum, inainte de Saptamana Europeana a Vaccinarii, ca lucreaza la un proiect de act normativ care va reglementa situatia imunizarilor in Romania, avand in vedere numeroasele sesizari venite din partea specialistilor cu privire la scaderea numarului de vaccinari, in urma campaniilor sustinute impotriva imunizarii.

Ministerul Sanatatii precizeaza: proiectul va fi conceput pe informarea parintilor si constientizarea necesitatii vaccinarii si nu se vor impune sanctiuni cu inchisoarea pentru parintii care refuza vaccinarea copiilor. In elaborarea proiectului, Ministerul Sanatatii va beneficia de expertiza in acest domeniu a reprezentantilor Organizatiei Mondiale a Sanatatii.

Ministerul Sanatatii atentioneaza asupra riscului reaparitiei unor boli foarte grave, cum ar fi poliomielita, o boala eradicata prin vaccinare, reapare prin refuzul vaccinarii. Acoperirea vaccinala in Romania se pastreaza sub nivelul recomandat de Organizatia Mondiala a Sanatatii, de 95 la suta, pentru boli precum difterie, tetanos, rujeola, rubeola, oreion şi hepatita B, in principal din cauza refuzului vaccinarii.

Proiectul Ministerului Sanatatii va fi implementat numai dupa ce va fi suspus dezbaterii publice.

Share.

Leave A Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.