Interventii ginecologice gratuite in sistemul privat

0

1103_articolPeste 200 de femei au fost tratate chirurgical gratuit în Spitalul Privat Isis după cinci luni de la începerea campaniei.

Pacientele au fost diagnosticate cu fibrom uterin, chisturi ovariene, incontinență urinară, prolaps genital, cancer ovarian, de corp şi col uterin. Cele mai practicate intervenții chirurgicale au fost cele de histerectomie (clasice și vaginale), ovarectomie și colposuspensii. Femeile care s-au adresat medicilor ginecologi, cu vârste cuprinse între 18 și 45 de ani, au considerat campania un prilej de redobândire a statusului fizic.

Isis este primul spital privat din țară care a lansat un proiect social prin care asigură tratament chirurgical gratuit. Intitulată – Intervenții ginecologice gratuite în sistemul privat – campania se adresează pacientelor asigurate medical. Inițiatorul și susținătorul acestui program este medicul Mohamed Zaher, managerul spitalului privat.

Potrivit reprezentanților unității medicale constănțene, femeile care doresc să se înscrie în campanie trebuie să se programeze telefonic pentru un consult de specialitate. Dacă există indicația de operație, medicii ginecologi vor recomanda investigații premergătoare intervenției chirurgicale, costurile acestora fiind suportate integral de spitalul Isis.

Costul unei intervenții chirurgicale este de aproximativ 1000 de euro, bani pe care, în cadrul acestei campaniei, Isis îi suportă integral, pacienta plătind doar internarea, 300 lei pentru o zi. Pacientele vor fi supravegheate permanent de un cadru medical și vor primi alimentație personalizată, stabilită de medicul nutriționist. Costul include medicația pe întreaga perioadă de spitalizare.

Femeile care doresc să intre în acest program social trebuie să se prezinte la medic cu dosarul de investigații (EKG și consult cardiologic) și analize efectuate anterior, adeverința de salariat sau talonul de pensie, precum și dovada plății asigurării de sănătate.

Datorită adresabilităţii crescute, iniţiatorul proiectului, dr. Mohamed Zaher, a anunțat că programul – Intervenții ginecologice gratuite în sistemul privat – se va prelungi şi pe parcursul lunilor următoare.

Sursa: Televiziunea Medicala

Share.

Leave A Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.