Investitie in cercetarea de varf in domeniul biopatologiei cardiovasculare

0

1522_articolInstitutul de Biologie şi Patologie Celulară – “Nicolae Simionescu” (IBPC-NS) anunță încheierea cu succes a proiectului de dezvoltare a infrastructurii proprii de cercetare în domeniul biomedical ce include departamente complexe de genomică, proteomică, lipidomică, fiziologie/farmacologie celulară, biopatologia/terapia inflamaţiei şi medicină regenerativă.

IBPC-NS a derulat începând cu 1 martie 2009 proiectul “Extinderea și modernizarea infrastructurii de cercetare în vederea creșterii competitivității în domeniul bolilor cardiovasculare, diabet și obezitate – CARDIOPRO”, co-finanţat prin Fondul European de Dezvoltare Regională, în baza contractului de finanţare încheiat cu Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică.

Valoarea totală contractată a proiectului este de 50.856.612 Lei, din care asistenţa financiară nerambursabilă este de 33.629.687 lei.

Proiectul a fost implementat la sediul Institutului din București pe parcursul a 44 de luni, perioadă în care s-a reuşit modernizarea laboratoarelor existente și înființarea de 13 noi laboratoare dotate corespunzător funcţionării în condiţii de înaltă performanţă, la nivelul standardelor de cercetare UE.

Prin aceste modernizări, proiectul va face posibilă abordarea unor noi proiecte în cercetarea bolilor cardiovasculare, diabet, obezitate, precum și în utilizarea celulelor stem în medicina regenerativă. Bolile cardiovasculare sunt cauza principală de mortalitate în România şi în ţările dezvoltate. Institutul de Biologie şi Patologie Celulară – “Nicolae Simionescu” şi-a câştigat, în cei 33 de ani de existentă, recunoaşterea științifică internaţională pentru studiile în domeniul cercetărilor biomedicale.

Evenimentul oficial de inaugurare a investiției va avea loc în Aulă ”George E. Palade” a IBPC-NS din București, Strada B.P. Hașdeu, nr. 8, Sectorul 5, în data de 30 octombrie 2012, ora 10.00.

În cadrul conferinței vor avea alocuțiuni academicieni și personalități din diverse sfere ale vieții sociale și culturale, susținători ai proiectelor de cercetare și dezvoltare din România, între care amintim:

  • Acad. Maya Simionescu, Director IBPC-NS
  • Acad. Ionel Haiduc, Președinte al Academiei Române
  • Prof. univ. dr. Ecaterina Andronescu, Ministrul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului
  • Prof. univ. dr. Tudor Prisecaru, Preşedinte Autoritatea Naţionala pentru Cercetare Ştiinţifică
  • Conf. univ. dr. Florian Bodog, Secretar de Stat, Ministerul Sănătății

Sursa: Televiziunea Medicala

Share.

Leave A Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.