La fiecare 5 ore, o femeie moare în România de cancer de col uterin

0

cancer de col uterinCu ocazia Zilei Internaționale de Luptă Împotriva Cancerului, marcată în acest an pe 4 februarie, Societatea Naţională de Medicina Familiei, împreuna cu GSK, atrag atenția că principala cauză de deces în rândul tinerelor femei din România diagnosticate cu această boală este cancerul de col uterin.

Peste 3.400 de cazuri de cancer de col uterin sunt depistate, în fiecare an, în România

Conform celui mai recent raport întocmit în 2013 de Centrul Internațional pentru Informare HPV, peste 3.400 de cazuri de cancer de col uterin sunt depistate, în fiecare an, în România, incidența fiind cea mai ridicată din Centrul și Estul Europei

Singurele soluții pentru cancerul de col uterin rămân controlul medical regulat (screening) și vaccinarea.

Cel mai frecvent tip de cancer în rândul femeilor din țara noastră, cu vârste cuprinse între 15 și 44 de ani, este cancerul de col uterin, România aflându-se pe primul loc în centrul și sud-estul Europei, atât în privința incidenței, cât și a mortalității provocate de această boală.

Cancerul de col uterin ia o viaţă la fiecare două minute

Statisticile oficiale arată că, la nivel mondial, cancerul de col uterin ia o viaţă la fiecare două minute şi se estimează că boala provoacă anual 275.000 de decese.

Aproape toate cazurile de cancer de col uterin sunt provocate de un virus numit virusul papiloma uman (HPV). Există peste 100 de tipuri de HPV,dintre care cel puţin cincisprezece pot provoca cancer de col uterin.

Tipurile HPV 16 şi 18 sunt cel mai frecvent cancerigene şi sunt responsabile de aproximativ 70% din toate cazurile de cancer de col uterin la nivel global. Până la 80% din femeile din întreaga lume vor dobândi o infecţie cu HPV în decursul vieţii lor, iar aproape 40% din aceste infecţii vor fi cu un tip de virus cancerigen. 

Cancerul de col uterin reprezintă o dramă a femeilor tinere aflate în plină activitate și este extrem de înșelător deoarece primele simptome se pot manifesta în stadii avansate.”, spune doctorul Sandra Adalgiza Alexiu, medic primar de medicina familiei şi vicepreședinte al Societatii Naţionale de Medicina Familiei.

“Cea mai frecventă cale de transmitere a virusului este cea sexuală. Este important de știut aici că unele tulpini ale HPV se adăpostesc în celulele colului uterin și declanșează modificari care conduc ulterior la apariția cancerului, chiar și după 2-15 ani distanță de la momentul infectant sexual”, spune dr. Sandra Alexiu.

Ca în orice boală, foarte importantă este profilaxia.

Există 2 tipuri de cancere prevenibile prin vaccinare, cancerul hepatic şi cancerul de col uterin. Profilaxia prin vaccinare trebuie asigurată cât mai curând, în linie cu recomandările oficiale. Foarte important este şi accesul la măsuri de profilaxie şi necesitatea informării corecte şi reactualizării informaţiilor, conform cu recomandarile oficiale.

Share.

Leave A Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.