Litiaza biliara (pietre la fiere) tratata doar chirurgical (VIDEO)

0

Litiaza biliara sau pietre la fiere, cum este cunoscuta de publicul larg este o afectiune de metabolism care poate mult timp sa nu dea niciun simptom, insa, in alte cazuri poate sa dea complicatii severe.

Cuprins:

  1. Generalitati
  2. Video
  3. Simptome
  4. Tratament

“Litiaza biliara este o afectiune foarte raspandita, pe intelesul tuturor ar fi pietre la fiere. In limbaj medical sunt calculi localizati in colecist, in vezicula biliara, dar care pot fi si pe canalele hepatice. In general, litiaza biliara este o afectiune de metabolism, calculii se formeaza prin precipitarea bilei cu diverse structuri chimice si in momentul in care exista un dezechilibru intre constituientii bilei se precipita si se formeaza acesti calculi. Ei pot sa stea multa vreme asimptomatic si la un moment dat sa dea complicatii. In general, imaginati-va colecistul ca un saculet in care se gasesc calculii, ca niste alune, ca niste nuci daca sunt mai mari. In momentul in care acesti calculi se misca in acel saculet, ei irita peretii colecistului si apar durerile, apare colica biliara cu simptomele insotitoare.”, a spus conf.univ.dr. Sorin Olariu, sef Clinica I Chirurgie, Spitalul Județean Timișoara.

Litiaza biliara – Simptome

Litiaza biliara necomplicata poate sa fie asimptomatica. Poti sa traiesti 90-100 de ani si sa nu sti, in multe cazuri s-au descoperit la autopsii pacienti care aveau colecistul cu calculi fara sa fi acuzat in decursul vietii vreun simptom. Dar, in alte cazuri, cand devine simptomatica este colica biliara (durere) si sindromul dispeptic (greturi, varsaturi), cand se complica si migreaza un calcul pe calea biliara principala apare si icterul dar, in general este colica biliara si sindromul dispeptic.

Litiaza biliara nu tine cont de varsta, ea apare chiar si la tineri, favorizati si de o dieta nesanatoasa. Cel mai tanar pacient tratat de catre medici a avut 16 ani, dar, cazurile cele mai frecvente apar dupa varsta de 30-40 de ani.

“Este o boala de metabolism, prin precipitarea constituientilor biliari se produc acesti calculi. Bineinteles, favorizati si de consumul excesiv de grasimi, de dieta nesanatoasa, dar exista si persoane subtiri, longiline care nu sunt obisnuite cu mancaruri multe si nedietetice si fac si acestia litiaza biliara.”, explica conf.univ.dr. Sorin Olariu, sef Clinica I Chirurgie, Spitalul Județean Timișoara.

“E cam greu de prevenit, dar regimul igieno-dietetic este foarte important si evitarea alimentatiei dezechilibrate cu multe grasimi, cu sosuri, cu fainoase multe. Dar profilaxia complicatiilor litiazei biliare se poate face ori prin regim, dar cel mai bine prin operatie, interventia este singura care rezolva litiaza biliara. Au existat tot felul de incercari de a dizolva calculii, dar este foarte periculos, pentru ca pot migra pe calea biliara principala si faci mai mult rau decat bine.”, adauga conf.univ.dr. Sorin Olariu, sef Clinica I Chirurgie, Spitalul Județean Timișoara.

Litiaza biliara – tratament

Interventia chirurgicala este singura metoda prin care poate fi tratata litiaza biliara. Noile tehnici minim invazive reduc riscul unor infectii, iar pacientii pot pleca acasa chiar a doua zi dupa interventie.

“Daca nu tratezi in primul rand pot sa apara complicatii de tip inflamator, de tipul colecistitei acute. In momentul in care calculii irita peretele, la un moment dat se poate adauga un proces infectios mai ales daca canalul cistic este obstruat de un calcul. Atunci se dezvolta puroi in colecist si se formeaza colecistita acuta. Daca puroiul migreaza si se dezvolta la nivelul caii biliare este angiocolita acuta, poate sa perforeze o colecistita acuta, se necrozeaza peretele, poate sa perforeze. Complicatiile mecanice iarasi nu sunt de neglijat. La litiaza biliara cu calculi mici cand acestia merg prin cistic si ajung in coledoc se poate produce icterul obstructiv sau icterul mecanic si pancreatita acuta, care este o boala foarte grava, este ca o bomba atomica, cu mortalitate destul de mare. De aceea e bine sa prevenim aceste complicatii prin interventia chirurgicala.” a spus conf.univ.dr. Sorin Olariu, sef Clinica I Chirurgie, Spitalul Județean Timișoara.

” Colecistul se opereaza laparoscopic, este o interventie minim invaziva care se face dupa ce exista o rutina si echipa operatorie este sudata. Poate sa dureze intre 15 si 45 de minute, recuperarea este rapida, pacientul poate sa plece a doua zi acasa. Plus, ca nefiind incizii la nivelul abdomenului, se fac numai niste orificii prin care se introduc trocarele si sistemul optic, riscul de eventratii si hernii post-operatorii este minim, practic inexistent.”, a spus conf.univ.dr. Sorin Olariu, sef Clinica I Chirurgie, Spitalul Județean Timișoara.

autor: Liana Gorun

Share.

Leave A Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.