Ministerul Sanatatii poate controla toate unitatile sanitare

0

696_articolÎncepând de astăzi, Ministerul Sănătăţii va avea dreptul de a efectua controale în orice unitate sanitară publică sau privată.

La propunerea Ministerului Sănătăţii, Guvernul României a aprobat Ordonanţa Guvernului pentru stabilirea măsurilor privind verificarea şi controlul unităţilor sanitare cu paturi de către Ministerul Sănătăţii şi instituţiile din subordinea acestuia

Noile măsuri prevăd ca, în situaţia în care ministrul Sănătăţii dispune efectuarea unui control la o unitate sanitară cu paturi, alta decât cele din subordinea Ministerului Sănătăţii sau unităţile sanitare private, comisiile de verificare să fie mixte,  alcătuite din  reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii şi cei ai instituţiilor respective.

 “Ministerul Sănătăţii, ca autoritate centrală în domeniul asistenţei de sănătate publică, are obligaţia de a asigura garantarea dreptului la ocrotirea sănătăţii.  Prin acaestă măsură promovată astăzi urmărim păstrarea atribuţiei  de control asupra unităţilor sanitare, indiferent de reţeaua din care fac parte, fie că aceasta este reţeaua publică sau privată”, a declarat ministrul Sănătăţii, RITLI Ladislau.

Şi până în prezent inspectorii sanitari  aveau acces în unităţile sanitare cu paturi, dar domeniul de activitate al acestora era restrâns, iar anumite aspecte care alcătuiesc ansamblul acordării asistenţei medicale nu erau în aria de competenţă a acestora. De asemenea, activitatea echipelor de control este de multe ori restricţionată de personalul medical sau nemedical, acesată restricţionare neputând fi sancţionată. Totodată, există activităţi specifice în domeniul financiar, al resurselor umane, de normare, organizare şi salarizare ale spitalului public cărora nu le sunt stabilite sancţiuni în cazul neîndeplinirii sau îndeplinirii defectuoase.

Astfel, prin actul normativ, va fi permis controlul mixt, alcătuit din reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii şi reprezentanţi ai ministerelor şi instituţiilor cu reţea sanitară proprie, astfel încât să fie eficientizată activitatea de control.

Activităţile specifice în domeniul financiar, în domeniul resurselor umane, normare, organizare şi salarizare ale spitalului public vor putea fi controlate şi vor exista modalităţi de îndrumare, de remediere a eventualelor nereguli constatate precum şi de sancţionare a acestora.

comunicat de presa

Sursa: Televiziunea Medicala

Share.

Leave A Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.