Modificari nerealizabile! Scrisoare deschisa a medicilor de familie

0

Modificarile – nerealizabile si au, ca rezultate imediate, sporirea birocratiei! O asociatie a medicilor de familie cu practica pediatrica reactioneaza, printr-o scrisoare deschisa adresata prim-ministrului, la ultima initiativa a MS.

Asociatia Romana pentru Educatie Pediatrica in Medicina de Familie – AREPMF, care a redactat aceasta scrisoare deschisa, a luat act de intentia Ministerului Sanatatii de modificare si completare a Ordinului nr. 5298/1668/2011 pentru aprobarea Metodologiei privind examinarea starii de sanatate a prescolarilor si elevilor din unitatile de invatamant de stat si particulare autorizate/acreditate, privind acordarea asistentei medicale gratuite si pentru promovarea unui stil de viata sanatos.

“AREPMF considera modificarile propuse drept nerealizabile avand, ca rezultate imediate, sporirea birocratiei in cabinetele de medicina de familie si scaderea calitatii actului medical.Masurile propuse in acest proiect minimalizeaza importanta medicinii scolare si transfera atributiile medicului scolar catre medicul de familie, fara consultarea prealabila a celor direct implicati si fara o fundamentare realista a acestei decizii”, precizeaza, in aceasta scrisoare deschisa, dr. Valeria Herdea, presedinte AREPMF.

Potrivit asociatiei amintite, consultatiile de triaj epidemiologic si controalele periodice nu se pot efectua intr-o perioada scurta de timp la nivelul cabinetului de medicina de familie, avand in vedere complexitatea si varietatea serviciilor prestate.

Scrisoare deschisa: medicii de familie, aglomerati si incarcati cu acte

Programarile si accesul pacientilor la cabinetul de medicina familiei vor fi afectate de aceste servicii medicale solicitate intr-o perioada scurta de timp (luna septembrie). Astfel, un cabinet de medicina de familie care are inscrisi un numar de 500 copii prescolari si scolari, va trebui sa asigure in luna septembrie o medie de 22 consultatii preventive pentru intrarea in colectivitate, in conditiile in care contractul cu Casa de Asigurari prevede un numar total de 20 consultatii pe zi. Altfel spus, accesul pacientilor cu boli acute, subacute sau cronice va fi grav afectat iar calitatea actului medical se va reduce proportional cu timpul acordat consultatiei, se arata in aceasta scrisoare deschisa.

“Modificarea actelor pentru intrarea in colectivitate (de la formatul A6 in care se completau doar concluziile examenului de bilant si antecedentele patologice, la trei pagini A4 la care se adauga si adeverinta de vaccinari) presupune un consum de munca, timp si personal de care cabinetele de medicina de familie nu dispun.

Revenirea in colectivitate dupa absente mai mari de 3 zile nu trebuie sa fie conditionata de avizul epidemiologic eliberat de medicul de familie, triajul epidemiologic realizandu-se zilnic in cabinetele de medicina scolara. O astfel de masura aglomereaza sala de asteptare a cabinetelor de medicina de familie, crescand riscul transmiterii unor boli infectioase”, sustine dr. Valeria Herdea.

AREPMF sustine promovarea unui stil de viata sanatos si prevenirea bolilor infectioase prin vaccinare si considera necesare unele masuri administrative pentru situatiile epidemiologice speciale. Ca urmare, propunerile facute de catre medicii de familie cu practica pediatrica vor fi centralizate si trimise decidentilor, astfel incat “promovarea unui stil de viata sanatos si controlul bolilor infectioase, sa fie obiective realizabile in societatea in care traim”.

Share.

Leave A Reply