Născut prematur – o povară sau o șansă (VIDEO)

Născut prematur – o povară sau o șansă (VIDEO)

0

De Ziua Mondială a Nou Născutului Prematur, în 18 noiembrie, a fost lansată cartea scrisă de un medic german şi de Gabriela Olariu, şefa Clinicii de Neonatologie din cadrul Maternităţii “Odobescu”.

“Un părinte care ajunge într-o secţie de Terapie Intensivă este căzut ca din lună, nu înţelege nimic şi echipa medicală are puţin timp să îi ofere informaţii pe înţelesul lor. Atunci, mai bine îi dai o carte, o citeşte şi vede că copilul lui nu este altfel decât altora “, Gabriela Olariu – șef Clinica de Neonatologie Maternitatea Odobescu

Cartea a fost tipărită de Fundaţia de Ajutor Medical „Profilaxis” Timişoara. Este o carte de folos atât părinţilor, cât şi medicilor din toată ţara în care se prezintă cum sunt ţinuţi în viaţă micuţii născuţi prematur.

Filip Pădureanu cântărea atunci când a venit pe lume sub un kilogram, născut prematur, iar șansele lui de supraviețuire erau mici. Acum are 10 ani și este perfect sănătos. Familia Pădureanu era la al doilea copil născut prematur. Cu şase ani înainte de Filip au devenit părinţii unei fetiţe, născute tot înainte de termen.

“Salut o astfel de iniţiativă şi să mă bucur de un astfel de material disponibil pentru fiecare părinte care trece printr-o situaţie nemaintâlnită, nu esţi pregătit pentru o astfel de situaţie. Un astfel de material beste foarte bine venit şi poate să aducă mult mai multe lămuriri pentru un părinte care nu ştie cum să procedeze “, Alin Pădureanu, tatăl copiilor prematuri.


În fiecare an, peste 100 de copii se nasc prematur la Maternitatea „Odobescu” din Timişoara. Din păcate, 10 la sută dintre micuţi nu supravieţuiesc. De obicei, greutatea celor născuţi prematur este de 500-600 de grame.

În România 1 din 10 copii se naște prematur

Conform datelor furnizate de Ministerul Sănătății și de Institutul Național de Statistică, în România 1 din 10 copii se naște prematur, iar rata mortalității infantile din țara noastra este cea mai ridicată din Europa (9%).

Conform reprezentanților Salvați Copiii România, o treime dintre aceste decese pot fi prevenite prin dotarea maternităților cu echipamente medicale performante și prin programe de asistență pentru mame și pentru copiii care se nasc prematur.

Cartea, “Născut prematur” – o povară sau o șansă, a fost tipărită în 300 de exemplare şi se distribuie gratuit.

sursa: Televiziunea Medicala

Share.

Leave A Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.