Nu avem o criza reala a medicamentelor

0

PillsVineri la Arad, Ministrul Sănătăţii, Ladislau Ritli, a declarat vineri la Arad că România nu se confruntă în prezent cu o criză reală a medicamentelor.

“Pentru că în ultimul timp s-a vorbit foarte mult de problema analgezicelor şi al citostaticelor, doresc să răspund punctual cu privire la aceste două categorii. Aşa zisa criză a analgezicelor s-a declanşat în urmă cu circa două săptămâni, atunci când s-a retras un anume medicament de pe piaţă. Dar existau alte şapte sau opt medicamente cu efect asemănător pe piaţă, în plus erau zeci de mii de fiole de morfină, inclusiv în rezerva Ministerului Sănătăţii. Oncologii ştiu că analgezia se poate face şi altfel decât cu opiacee, care se folosesc doar în ultima fază a bolii. Deci nu era nici un motiv de alarmă retragerea de pe piaţă a unui singur medicament”, a afirmat Ladislau Ritli.

Ministrul a precizat că a vizitat mai multe spitale şi nicăieri nu a constatat existenţa unei aşa-zise crize a medicamentelor.

“În privinţa citostaticelor, oncologii recunosc faptul că ar exista anumite medicamente foarte ieftine şi de volum foarte mic care nu prezintă interes pentru producători, motiv pentru care aprovizionarea cu acestea este discontinuă, dar nu de acum, ci de ani de zile. (…) Din acest motiv am decis să aducem aceste medicamente prin Unifarm, instituţie coordonată de Ministerul Sănătăţii. Problema este că aceasta are limitele ei şi nu poate face plata în avans, aşa după cum cer companiile producătoare. De aceea am implicat şi Antibiotice Iaşi, care are alte posibilităţi financiare şi poate ajuta la derularea acestui proiect”, a adăugat ministrul Ladislau Ritli.

Sursa: Televiziunea Medicala

Share.

Leave A Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.