Cercetatorii au identificat o noua boală misterioasă, care a lăsat zeci de oameni din Asia și Statele Unite, cu simptome asemănătoare cu SIDA , chiar dacă acestea nu sunt infectate cu HIV.
Sistemul imunitar al nefericiţilor pacienţi ajunge să nu mai facă faţă asaltului zilnic al germenilor patogeni, la care oamenii sănătoşi , în general, rezistă. Nu se cunoaşte exact cum a apărut noua afecţiune, dar conform informaţiilor din prezent, nu pare a fi contagioasă.
“Acesta este un alt fel de deficit imunitar dobândit, care nu este moştenită şi apare la adulţi, dar nu se răspândşteîn acelaş mod ca şi SIDA, printr-un virus”, a spus dr. Sarah Browne, un om de ştiinţă de la Institutul National de Alergii si Boli Infectioase.
Dr. Browne a studiat noua afecţiune alături de specialişti de profil din Thailanda şi Taiwan, unde, începând cu anul 2004, au fost descoperite majoritatea cazurilor .
“Acest lucru este absolut fascinant. Am văzut, probabil, cel puțin trei pacienți în ultimii 10 ani sau cam a;a ceva”, a spus dr. Dennis Maki, un specialist în boli infecțioase la Universitatea din Wisconsin din Madison.
Este încă posibil ca o infecție oarecare ar putea declanșa boala, chiar daca boala ]n sine nu pare să se răspândească de la o persoană la persoană, a spus el.
Boala se declanşează în jurul vârstei de 50 ani, dar nu are caracter familial, ceea ce-i face pe specialişti să concluzioneze că este puţin probabil ca o singură genă să fie responsabilă de apariţia ei.
Unii pacienți au murit de infecții copleșitoare, deși Browne , care nu poate estima totuşi numărul total al victimelor.
Kim Nguyen, o croitoreasă originară din Vietnam, în vârstă de 62 ani şi care a trăit în statul Tennessee începând din anul 1975, era într-o stare gravă atunci când a cerut ajutor, având febră, infecţii la nivelul oaselor şi alte simptome bizare. A fost bolnavă, cu perioade de ameliorare şi recăderi repetate, timp de mai mulţi ani, iar în acest interval a vizitat Vietnamul în anii 1995 şi 2009.
“Femeia se stingea din cauza unei infecţii sistemice, care la început părea a fi tuberculoză, dar nu era. Boala a consumat-o; când am cunoscut-o ca pacientă avea greutatea de 42 kilograme, iar noua boală a făcut-o să ajungă la 32”, declară dr. Carlton Hays Jr., medic de familie din cadrul Jackson Clinic, Tennessee.
SIDA este o afecţiune specifică, iar virusul HIV, care o provoacă, distruge aşa numitele celule T, “soldaţii” sistemului imunitar. Noua afecţiune nu distruge celulele T, dar provoacă alt gen de “pagube” în organism.
Dr. Browne, care a studiat peste 200 persoane în Taiwan şi Thailanda, a descoperit că majoritatea celor infectaţi prezentau auto-anticorpi care blochează -interferonul-gamma, o substanţă chimică cu rol de semnal care ajută organismul să elimine infecţiile. Prin blocarea acesteia, persoanele ajung să fie vulnerabile faţă de infecţii cu virusuri, fungi şi paraziţi, dar în special cu micobacterii, un grup de germeni similari cu cei care provoacă tuberculoza. Cercetătorii denumesc acestă nouă afecţiune unsindrom de imunodeficienţă cu debut la maturitate, deoarece se dezvoltă mai târziu în viaţă şi nu se cunoaşte exact cauza.
“În mod fundamental, nu ştim încă ce anume face ca organismul să producă aceşti anticorpi”, adaugă dr. Browne.
Antibioticele nu sunt eficiente în 100% din cazuri, aşa că medicii încearcă o serie de noi substitute, incluzând un medicament contra cancerului, care ar limita producerea de anticorpi. Boala se ameliorează la unii pacienţi, odată ce infecţia a fost limitată, dar sistemul imunitar rămâne afectat, după cum cred cercetătorii. Faptul că aproape toţi pacienţii sunt de origine asiatică sugerează că factorii genetici şi un factor prezent în mediul înconjurător respectiv, precum o infecţie, ar duce la apariţia acestei boli.
Primul caz a fost documentat în anul 2004, iar studiul efectuat de dr. Browne a vizat circa 100 persoane într-un interval de şase luni.
Sursa: descopera.ro