“Plămânul artificial”, ultima șansă în cazul bolnavilor cu leziuni grave ale aparatului respirator – FOTO/VIDEO

1

Bolnavii aflați în stare gravă, în Secția de Terapie Intensivă a Spitalului de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Victor Babeș din Timișoara, au o șansă în plus în cazul tratamentului împotriva bolilor care produc leziuni grave ale plămânului.

ECMO (Extracorporeal Membrane Oxygenation) sau “Plămân artificial”, așa este numit dispozitivul care asigură eliminarea bioxidului de carbon din organism și oxigenarea sângelui. Structura acestuia este asemănătoare cu a alveolelor pulmonare și suplinește funcția plămânului atunci când aceasta este afectată. Leziunile grave ale plămânului nu permit funcționarea normală a acestuia. Astfel, activitatea organului respirator este preluată de acest aparat special.

plaman artificial

Medicii Spitalului de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Victor Babeș din Timișoara au decis folosirea oxigenării extracorporale cu membrană, a “plămânului artificial” și în cazul pacienților cu forme severe de Covid 19.

“Plămânul artificial este o soluție disperată. Plămânii sunt afectați într-o poportie mai mare de 70-80 la suta, iar organismul nu reușește să facă față. Noi încercăm să punem plămânul în repaus, astfel încât el să își revină, urmând ca treptat să facem switch-ul între “plămânul artificial” și plămânul pacientului”, spune Ciprian Gîndac, medic primar ATI Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Victor Babeș Timișoara

plaman artificialDispozitivul ECMO, ce se folosește, de regulă, în cazul pacienților intubați, preia sângele neoxigenat din organism prin vena femurală, îl trece printr-o turbină prevăzută cu membrane oxigenatorii, iar apoi este transportat înapoi în organismul pacientului prin vena jugulară. Perioada de conectare la “plămânul artificial” poate să ajungă si la 30 de zile.

plaman artificial

Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Victor Babeș Timișoara dispune de două asemenea aparate care sunt folosite în prezent în cazul pacienților internați în Secția de Terapie Intensivă cu forme severe de infecție cu noul coronavirus.

Share.

1 Comment

  1. Pingback: “Plămânul artificial”, ultima șansă în cazul bolnavilor cu leziuni grave ale aparatului respirator – FOTO/VIDEO • VoxMedical | Viata si sanatate

Leave A Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.