Portal de recrutare in domeniul medical la Targul de Cariere Medicale

0

StethoscopeÎn perioada martie-aprilie 2011 se desfășoară cea de a VI-a ediţie din România a Târgului Internaţional de Cariere Medicale şi Farmaceutice, cel mai mare eveniment de recrutare din domeniul medical şi farmaceutic din Europa, primul de acest gen din Europa Centrală şi de Est şi primul care a fost realizat în România. Evenimentul este organizat de dr. Grzegorz Chodkowski (MedPharmCareers.com), în colaborare cu Houston NPA, partenerul oficial pentru România.

Târgul Internaţional de Cariere Medicale şi Farmaceutice a fost inaugurat în primăvara anului 2007, ajungând acum la a VI-a ediţie în România şi la a IX-a la nivel internaţional, câştigând astfel experienţă şi recunoaştere, remarcabile în toată Europa. Este primul şi cel mai mare târg de acest gen, acoperind 9  ţări diferite. Ne-am creat un renume internaţional ceea ce ne-a ajutat să lucrăm cu cei mai mari şi  respectaţi angajatori şi recrutatori din Europa, care revin cu plăcere şi încredere la fiecare ediţie a Târgului Internaţional de Cariere Medicale şi Farmaceutice. În cadrul Târgurilor oferim o varietate de conferinţe şi seminarii, care aduc o mare valoare educaţională vizitatorilor, acoperind diferite aspecte ale dezvoltării unei cariere în medicină în străinătate, cum ar fi: învăţarea limbii engleze medicale, întocmirea unui CV medical  etc” a declarat dr. Grzegorz Chodkowski.

Al doilea eveniment din această primăvară are loc la Bucureşti în weekendul 26-27 martie, la Ring Grand Hotel, unde organizatorii vor găzdui peste 18 agenţii de recrutare şi angajatori din diferite ţări europene: Germanys-next-doctors.com, Medexpert, Medicarrera, NES Healthcare, Paragona, Permedex Consulting, Dignus Medical, DocAndDoc Austria, DRC Locums, EU Health Staff, Helvetia Medicum, ID-Medical, Jorg Herrmann – Die Personalberater, Kienbaum, Medicolink, P&P Conseil, STN Locums, Triple West Medical.

Ţările unde sunt oferite cele mai multe joburi în cadrul ediţiei a 6-a din România sunt: Germania, Suedia, Danemarca, Norvegia, Franţa, Austria, Elveţia, Marea Britanie, Belgia.

Târgul se adresează în special medicilor specialişti şi cu experienţă, dar şi medicilor tineri, de toate specialităţile, rezidenţilor, asistentelor medicale, dentiştilor, farmaciştilor. În principiu, tuturor celor care doresc să discute concret asupra şanselor lor de angajare pe piaţa de muncă europeană în vederea luării unei decizii de a profesa în afara ţări, fie acum sau fie pe viitor.

Toţi vizitatorii sunt sfătuiţi să aducă la târg mai multe exemplare ale CV-ului în diferite limbi de circulaţie internaţională, în funcţie de ţara unde şi-ar dori să profeseze şi să participe pe cât posibil la cursurile şi seminariile gratuite oferite în cadrul târgului, precum: tehnici de învăţare ale englezei medicale, modalităţi de înscriere şi oportunităţi de angajare în domeniul medical din diverse ţări europene, sfaturi pentru întocmirea CV-ului medical.

„Angajatorii şi companiile de recrutare internaţionale vin în România cu oferte de muncă ce cuprind atât posturi permanente, dar  şi posturi temporare, tocmai pentru a veni în întâmpinarea tuturor nevoilor celor interesaţi de o carieră medicală internaţională, a timpului de care dispun şi a schimbărilor pe care şi le doresc să le facă sau nu”a precizat Simona Oprea, din partea companiei Houston NPA, partenerul oficial pentru România al Târgului.

La ultima ediiţie organizată în România în noiembrie-decembrie 2010 au participat în jur de 8000 de cadre medicale din toată  ţara.

Organizatorii de la MedPharmCareers vor lansa oficial la BUCUREȘTI în acest weekend cea mai avansată platformă online de joburi medicale – WWW.MEDPHARMJOBS.COM.

MedPharmJobs va fi cel mai performant site de recrutare online din domeniul medical, spun iniţiatorii, adunând joburi din partea angajatorilor şi recrutatorilor de top din Europa, dar şi de la nivel internaţional.

Siteul va prezenta câteva caracteristici unice, una dintre ele fiind posibilitatea încărcării CV-urilor în format video. Vizitatorii Târgului de Cariere Medicale de la Bucureşti din weekendul 26-27 martie vor avea oportunitatea să filmeze CV-ul video (introducerea) cu o echipă profesionistă adusă de MedPharmJobs, apoi CV-ul să fie încărcat pe portal în câteva secunde pentru a putea fi vizionat de către cei mai buni angajatori.

La Timişoara, Târgul de Cariere Medicale va ajunge în perioada 2-3 aprilie 2011.

Sursa: Televiziunea Medicala

Share.

Leave A Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.