Prima harta interactiva a serviciilor medicale oncologice

Prima harta interactiva a serviciilor medicale oncologice

0

A fost lansata prima harta interactiva a serviciilor medicale oncologice, cu informatii despre 200 de clinici si spitale din 20 de tari! Este extrem de utila, sustin cei care au facut-o.

Prima harta interactiva a serviciilor medicale oncologice a fost realizata de asociatia M.A.M.E., cu sprijinul Fundatiei Vodafone Romania.

“Am conceput acest instrument pornind de la nevoia pacientilor cu care am intrat in contact de-a lungul timpului si care ne-au solicitat sprijinul privind identificarea si contactarea unor clinici si spitale din tara si strainatate ce trateaza afectiunile oncologice. Din punctul meu de vedere, al unui fost bolnav de cancer, pot spune ca o astfel de harta, care ofera informare si indrumare in timp util, este extrem de importanta deoarece orice amanare a investigatiilor sau a tratamentelor se reflecta asupra succesului terapeutic in cazul pacientului oncologic”, este opinia Mariei Culescu, presedinte fondator al Asociatiei M.A.M.E.

Harta interactiva este disponibila pe site-ul asociatiei, www.asociatiamame.com/harta

Pe harta interactiva, pacientului i se ofera acces la tot felul de informatii utile

Prima harta interactiva a serviciilor medicale oncologice include informatii despre peste 200 de clinici si spitale din 20 de tari din Europa, America si Asia. Clinicile si spitalele sunt grupate in patru categorii: oncologie, hematologie, radioterapie si transplant medular.

Pacientului i se ofera acces, pe harta interactiva, la informatii precum datele de contact ale spitalelor, clinicilor, sectiilor si ale medicilor specialisti, localizarea pe harta, optiuni de cazare, transport si alte detalii utile. Toate aceste date sunt permanent actualizate de catre echipa asociatiei amintite, impreuna cu specialisti oncologi.

Harta Interactiva a Serviciilor Medicale OncologiceHarta interactiva permite vizitatorilor sa adauge un nou centru medical, ce va fi vizibil pe harta numai dupa validarea acestuia de catre administrator. Astfel, pacientii care s-au tratat la o clinica sau la un spital de care au fost foarte multumiti sunt invitati sa impartaseasca din experienta lor si altor persoane.

Clinicile si spitalele vor putea fi localizate si vizualizate de catre utilizator, la nivel stradal, prin intermediul optiunii Street View care afiseaza imagini la 360 de grade.

Pe langa harta interactiva, proiectul ofera si servicii de consiliere medicala, psihologica si juridica. In plus, Asociatia M.A.M.E. ofera consultanta pentru realizarea campaniilor de strangere de fonduri necesare pentru operatiile care se efectueaza in afara tarii, precum si sprijin pentru accesarea formularului E112, pentru acoperirea costurilor medicale de catre Casa Nationala de Asigurari de Sanatate.

Share.

Leave A Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.