Salarii majorate in Sanatate - cui i s-a aprobat, cui nu

Salarii majorate in Sanatate – cui i s-a aprobat, cui nu

0

Peste 220.000 de persoane din sistemul sanitar vor primi, de la 1 octombrie, salarii majorate cu 25%. Nu toate categoriile beneficiaza de salarii majorate – vezi cui i s-a aprobat si cine nu primeste salarii majorate!

“Cu data de 1 octombrie, toate spitalele din Romania care sunt in relatii contractuale cu Casele Judetene de Asigurari de Sanatate vor primi bani suplimentari in asa fel incat sa acopere acesti 25%”, a precizat Marius Sepi, prim-vicepresedintele Federatiei Sanitas, citat de Agerpres.

Salarii majorate inclusiv la medicii de la MApN, MAI, SRI si penitenciare

“Incepand cu data de 1 octombrie 2015, (…) cuantumul brut al salariilor de baza / soldelor functiei de baza / salariilor functiei de baza / indemnizatiilor de incadrare de care beneficiaza personalul din sistemul public sanitar, precum si personalul din cadrul Institutului National de Expertiza Medicala si Recuperare a Capacitatii de Munca si al serviciilor teritoriale de expertiza medicala aflate in subordinea caselor teritoriale de pensii se majoreaza cu 25% fata de nivelul acordat pentru luna septembrie 2015”, suna una dintre prevederi.

Prin personal din sistemul public sanitar se intelege toate categoriile de personal din unitatile sanitare publice cu si fara paturi, centrele de diagnostic si tratament, centrele medicale, centrele de sanatate, centrele de sanatate multifunctionale, unitatile specializate de urgenta si transport sanitar publice, inclusiv unitatile sanitare aflate in subordinea ministerelor si institutiilor cu retea sanitara proprie, personalul din cabinetele medicale si de medicina dentara, de unitate, ale Ministerului Apararii Nationale, Ministerului Afacerilor Interne, precum si ale Serviciului Roman de Informatii, personalul din reteaua de medicina scolara, asistenta medicala comunitara, precum si din alte unitati sanitare si medico-sociale publice.

Beneficiaza de salarii majorate numai personalul de specialitate medico-sanitar, de specialitate, si auxiliar sanitar din penitenciarele-spital, precum si din cabinetele medicale organizate la nivelul unitatilor penitenciare, dar si personalul de specialitate medico-sanitar si auxiliar sanitar din structura medicala a sistemului national de aparare, ordine publica si securitate nationala.

Nu primesc salarii majorate cei din directiile de sanatate publica si structurile similare ale ministerelor si institutiilor cu retea sanitara proprie, cu exceptia personalului din cabinetele medicale si de medicina dentara de unitate. Aici se impune o precizare: Federatia Sanitas a discutat cu Ministerul Sanatatii si a primit asigurari ca “se lucreaza la identificarea unei solutii cat mai rapide”.

Prevederi care influenteaza si stabilirea bursei de rezidentiat

Tot incepand cu 1 octombrie 2015, cuantumul salariului lunar brut/soldei brute lunare luat/luate in calcul la stabilirea bursei de rezidentiat este de 3.875 lei.

Prevederile legate de salarii majorate apar in Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 35/2015 pentru modificarea si completarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului platit din fonduri publice in anul 2015.

Share.

Leave A Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.