Saloane de bronzat interzise deoarece provoaca cancer de piele

Saloane de bronzat interzise in Australia din cauza ca provoaca cancer de piele

0

Saloanele de bronzat artificiale vor fi interzise, din 1 ianuarie 2015, in cea mai mare parte a Australiei, in care se inregistreaza cele mai multe cazuri de piele din lume.

Astfel, de la 1 ianuarie 2015, vor fi interzise saloanele pentru bronzat in statele australiene Tasmania, Queensland, New South Wales, Australian Capital Territory, Victoria si South Australia.

Statul Western Australia va interzice, de asemenea, utilizarea acestor aparate, dar deocamdata nu s-a stabilit data la care decizia va intra in vigoare, in timp ce Northern Territory este singurul stat care nu dispune de cabine de bronzare pentru uz comercial.

Brazilia a fost primul stat din lume care a interzis saloanele de bronzat, Australia fiind acum cel de-al doilea stat care va face acest lucru,  potrivit asociatiilor privind sanatatea publica.

“Statul Queensland are deja cel mai mare numar de cazuri de cancer de piele, la nivel mondial, si nu exista nicio indoiala ca exista o legatura directa intre utilizarea regulata a cabinelor de bronzare si melanomul malign“, a declarat ministrul australian interimar al Sanatatii Mark McArdle.

Australia, unde locuitorii sunt expusi luminii solare pe perioade lungi, este uneori descrisa drept “tara arsurilor solare”.

Autoritatile sanitare militeaza de mult timp pentru informarea publicului referitor la pericolele care apar in urma expunerii la soare, incurajand oamenii sa foloseasca creme de protectie solara si sa poarte palarii si ochelari. Autoritatile au emis, de asemenea, avertizari referitoare la utilizarea lampilor de bronzare.

2 din 3 australieni vor fi diagnosticati cu o forma de cancer de piele

Potrivit Consiliului Oncologic Australian, doi din trei australieni vor fi diagnosticati cu o forma de cancer al pielii inaintea varstei de 70 de ani, un nivel al incidentei acestei boli de doua pana la trei ori mai mare decat cel inregistrat in Canada, in Statele Unite ale Americii si in Marea Britanie.

Peste 2.000 de australieni au murit din cauza unei forme de cancer de piele

Mai mult de 2.000 de australieni au murit din cauza unei forme de cancer de piele in anul 2011, iar cea mai mare parte a deceselor a fost cauzata de melanom.

Mai multe studii au aratat ca utilizarea cabinelor de bronzare de catre persoanele cu varsta intre 18 si 39 de ani mareste riscul de melanom malign, cea mai des intalnita forma de cancer de piele in cazul tinerilor australieni, care este intalnita, in medie, la 41% dintre cazurile de pacienti cu cancer de piele.

Potrivit revistei stiintifice Nature, mai multe tari europene si state americane au interzis utilizarea de catre minori a cabinelor pentru bronzat.

sursa

Share.

Leave A Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.