Șeful secției de Neonatologie de la Maternitatea Giulești este urmărit penal în dosarul incendiului produs în sectia ATI a spitalului

0

187_articolȘeful Secției Neonatologie a Maternității Giulești, dr. Adrian Ion Toma, este urmărit penal în cazul incendiului din 16 august. Toma este acuzat de neglijență în serviciu și anume, că ar fi organizat defectuos garda în ziua respectivă, anunța Parchetul instanței supreme.

Starea celor 6 bebeluși răniți este în continuare stabilă. Unul dintre bebeluși este în stare critică, fiind dependent de ventilația mecanică.

Cinci bebeluși au murit și șase au fost grav răniți ca urmare a unui incendiu produs în 16 august la maternitatea “Grigore Alexandrescu” din București.

În acest caz mai este urmărită penal asistenta Florentina Cârstea, aflată în arest preventiv. Aceasta este acuzată că a lăsat nesupravegheat salonul de Terapie Intensivă în care se aflau bebelușii.

Șeful Serviciului Tehnic al Maternității, Vasile Dima, este și el cercetat penal, în libertate, pentru că nu a luat măsuri pentru buna funcționare a instalațiilor.

În același timp, Parchetul instanței supreme a început urmărirea penală și față de Maternitatea Giulești, constatând încălcarea normelor de securitate în muncă, de securitate a sistemelor electrice și de gestionare a resurselor umane.

Sursa: Televiziunea Medicală

Share.

Leave A Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.