Sistemul de plată al medicilor de familie ar putea fi schimbat

0

212_articolMinistrul Sănătăţii, Cseke Attila, a declarat, sâmbătă, că există discuţii cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) şi cu reprezentanţii medicilor de familie privind schimbarea modalităţii de plată a serviciilor oferite populaţiei de cabinetele medicale de familie, informează Capital online, care citează Mediafax

Ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, a declarat, într-o conferinţă de presă, la Zalău, că, în prezent, în România, există medici de familie care câştigă mult mai mult decât alţii.

“Există discuţii cu CNAS şi cu medicii de familie privind schimbarea modalităţii de plată a serviciilor oferite de medicii de familie. În prezent, finanţarea lor este 90 la sută pe persoană şi 10 la sută pe serviciu. Astfel, avem medici cu 2.000 de pacienţi înscrişi, dar care oferă consultaţii doar pentru 500 de pacienţi. Totuşi, medicul de familie este plătit pentru toţi cei 2.000 de pacienţi din listă”, a spus Cseke.

Ministrul Sănătăţii a afirmat că nu a luat, deocamdată, nicio decizie în privinţa modificării procentajului, dar că, dacă se va decide implemetarea finanţării pe serviciu, vor trebui gândite pârghii de control al sistemului.

“Va trebui să mergem mult pe încredere şi pe ce declară medicii, dar va trebui, totuşi, să avem pârghii de control al sistemului de finanţare”, a declarat Cseke Attila.

Sursa: Capital online

Share.

Leave A Reply