Timisoara vrea sa fie “Oras Sanatos”! Cum se implica Fundatia CardioPrevent

Timisoara vrea sa fie “Oras Sanatos”! Cum se implica Fundatia CardioPrevent

0

Trofeul pentru “Responsabilitate Sociala”, acordat de Camera de Comert, Industrie si Agricultura Timis, revine Fundatiei CardioPrevent din Timisoara. Distinctia a recompensat strategia de incurajare a unei vieti sanatoase si sustinerea parteneriatului cu Primaria Timisoara, in vederea obtinerii titlului de “Oras Sanatos”, acordat de Organizatia Mondiala a Sanatatii.

Parteneriatul are ca obiective:
– organizarea in comun a actiunilor premergatoare pentru candidatura la titlul de “Timisoara, Healthy City”
– desfasurarea de programe si de actiuni comune (alaturi de alte ONG-uri, societati si asociatii partenere) in domeniul promovarii sanatatii si educatiei pentru sanatate (promovarea unui stil de viata sanatos, campanii de informare, testarea populatiei, actiuni in slujba comunitatii), sub sloganul „Timisoara, Inima Mea” – proiect initiat de Cluburile Rotary si Lions din Timisoara, ne transmite prof. dr. Dan Gaita, presedinte al Fundatia CardioPrevent. Citeste aici mai multe despre WHO European Healthy Cities Network.

CardioPrevent: problema medicala are rezolvarea completa in atitudinea comunitatii fata de masurile de promovare a sanatatii

”Este demonstrat ca aproape 80 % din bolile cronice (cele cardiovasculare date de ateroscleroza, in special) pot fi prevenite, dar aceasta problema, desi una medicala, are rezolvarea completa in atitudinea comunitatii fata de masurile de promovare a sanatatii. Sanatatea fiecaruia dintre noi depinde de modul in care prevenim, in mod individual, aceste boli (in special prin alimentatie echilibrata, activitate fizica zilnica, statut de nefumator si control medical. in egala masura, si de “sanatatea” localitatii in care traim! Extrapoland, putem defini sintagma “Timisoara, oras sanatos” ca pe o insumare a sanatatii culturale, artistice, sociale si, mai ales, economice a orasului”, a declarat prof. dr. Dan Gaita (foto www.healthycities.org.uk)

Fundatia CardiPrevent, cu sediul in Timisoara, Calea Dorobatilor nr. 3, are ca obiectiv fundamental scaderea morbiditatii si mortalitatii prin boli cardio-respiratorii, diabet zaharat si boli metabolice prin dezvoltarea unui sistem integrat de asistenta medicala si prin implicarea in campanii de sanatate a populatiei.

Share.

Leave A Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.