Un nou implant cohlear realizat la Spitalul de Copii “Grigore Alexandrescu” din Bucuresti

0

1353_articolLuni, 23.07.2012, în cadrul Spitalului pentru copii “Grigore Alexandrescu” din Bucureşti a fost efectuat  primul implant cohlear cu portelectrod lung,la o pacientă de 11 ani, diagnosticată în urmă cu 6 luni cu hipoacuzie neurosenzorială cu scădere pe frecvențele medii și înalte peste 85 de decibeli.

“Acesta este primul implant cohlear cu portelectrod lung ce se efectuează în cadrul Spitalului pentru copii “Grigore Alexandrescu” din Bucureşti. Introducerea portelectrodului în cohleea urechii interne a fost o reușită. Particularitatea acestui implant constă în faptul că implantul este suficient de lung și se situează suficient de aproape de filetele nervului cohlear, iar acestea sunt stimulate prin pulsuri electrice ce sunt transformate în influxuri nervoase, a declarat dr. Adrian Tudor, audiolog pentru reglajul implantului cohlear, şeful compartimentului de audiologie la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru copii “Grigore Alexandrescu”.

În completarea acestuia, dr. David Lucian,cofochirurg, şeful secţiei ORL de la Spitalul Militar Central a afirmat că hipoacuzia de care suferea fetița a afectat inegal frecvențele auditive de pe audiogramă, în sensul că 80% din frecvenţe au avut o pierdere totală a auzului, iar două dintre frecvențele joase, au avut o conservare foarte bună a audiției. Cu alte cuvinte, un rest auditiv, care a reprezentat o miză important pentru noi în intervenția de astăzi, în a conserva acest auz rezidual al copilului”.

Implanturile cohleare realizate în Spitalul Grigore Alexandrescu au fost realizate din inimă. Multe resurse nu am avut, dar prin grija direcției spitalului, a profesorului Dan Mircea Enescu, am putut realiza 5 implanturi cohleare până acum”, a conchis dr. Adrian Tudor.

Conform anestezistului dr. Dan Corneci tipul de anestezie utilizată a fost una generală, cu intubație urotraheală. Este o anestezie balansată, cu anestezic inhalator, combinat cu anestezic intravenos pe pompă automată.

Operaţia a decurs foarte bine, fără incidente, astfel încât pacientei i s-a asigurat suportul și confortul chirurgical în condiții de siguranță. După 7 zile micuţa va putea merge acasă, iar după 3 săptămâni va reveni la audiologie, când se va face activarea implantului cohlear. Pas cu pas, se va crește pulsul electric în implantul cohlear, astfel încât filetele nervului cohlear să nu fie afectate. Durata reglajului va fi de 1 an, 1 an și jumătate, după care va urma şedinţe de logopedie efectuate cu ajutorul unui specialist pe durata a 2-3 ani, având rolul de  formare a memoriei auditive a fetiței.

Echipa care a efectuat intervenţia a fost formată din dr. David Lucian,cofochirurg, dr. Tudor Adrian, audiolog pentru reglajul implantului cohlear, şeful compartimentului de audiologie la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru copii “Grigore Alexandrescu”, dr. Dan Masariu, medic specialist ORL la Clinica Urechii din Bucureşti, dr. Dan Corneci, anestezist, dr. Stoica Gabriela, logoped psiholog.

Share.

Leave A Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.